Primul meci, primul scandal pentru selecționerul Florin Bratu

Ultima actualizare:

    Florin BratuFOTO: Sportpictures.eu
Florin BratuFOTO: Sportpictures.eu

Primul meci al lui Florin Bratu la cârma naționalei Under 21 a României a consemnat și primul scandal. Noul selecționer nu l-a introdus din primul minut pe cel mai bine cotat jucător al lotului, Radu Drăgușin, motivând că nu are meciuri „în picioare”.

Cotat la 3 milioane de euro, adică la o treime din valoarea întregului lot al naționalei de tineret a României, conform transfermarkt.com, Radu Drăgușin (19 ani) a debutat în campionatul trecut la Juventus, jucând inclusiv în Liga Campionilor. Anul acesta, după schimbare antrenorului, el nu a mai jucat, ba chiar a fost împrumutat de două săptămâni la o altă echipă din Serie A, Sampdoria. Drept urmare, pentru că nu a avut meciuri jucate, chiar dacă se antrena la nivel înalt alături de câțiva dintre cei mai buni atacanți din lume, Florin Bratu a decis să-l țină pe banca de rezerve în amicalul cu Georgia, scor 1-1, disputat marți seară. Iar în locul său a fost introdus fundașul Bogdan Racovițan, de la FC Botoșani. Care a jucat în toate meciurile moldovenilor, e adevărat, dar care a avut adversari infinit mai slabi decât are Drăgușin la antrenamentele din Italia.Scandalul a fost declanșat de impresarul fotbalistului lansat de Juventus, Florin Manea. ”Este o rușine ce face Florin Bratu! Îmi pare rău, pentru că este finul meu. Aduce o mentalitate veche, împinge la mediocritate, judecă un copil care se bate cu Bonucci și Chiellini. Fără să jignesc pe ceilalți colegi. Racovițan e un copil care îmi place, dar în doi ani de zile a jucat doar 9 meciuri. Este o rușine. Atunci ar trebui să-l aduc să joace la Clinceni, Chindia, Bacău sau pe unde a antrenat el. Sarabia joacă la naționala Spaniei. Cât joacă la PSG? Cine a venit cu ideea asta să ai meciuri? Bun, poate vorbim de naționala mare, dar la U21, un copil care se bate cu cei mai mari fundași din lume să-l pedepsești că nu joacă?” a spus Florin Manea, pentru ProSport.În replică, selecționerul a afirmat la finalul meciului în care l-a introdus pe teren pe Drăgușin abia în minutul 82: ”În poziţia asta, mă aştept la orice, sunt pregătit pentru orice, nu pretind să mulţumesc pe toată lumea, aici eu decid cine joacă, aşa am văzut eu lucrurile. Radu Drăguşin este un fotbalist pe care vrem să-l vedem jucând, nu a mai jucat de foarte, foarte mult timp, este un fotbalist admirabil, însă nu are ritm, nu are intensitate atunci când nu joacă şi am preferat să joc cu doi jucători, Racoviţan şi Screciu, care au un ritm şi o intensitate bună şi cred că lucrul acesta s-a văzut. În perspectivă pentru echipa naţională se pot naşte trei fundaşi centrali buni, Screciu, Racoviţean şi Drăguşin, atunci când se va pune pe picioare. Sigur are calitate", a spus Bratu pentru TVR. Totuși, el nu a spus și că adversarul, Georgia, a fost unul inferior nouă și dacă în astfel de partide nu le dai șanse să joace celor care evoluează mai puțin la echipele de club, atunci când să o să o faci? Mai ales că selecționerul nu are nici un obiectiv timp de doi ani, naționala României fiind direct calificată la turneul final al Europenelor Under 21, din 2023, care vor avea loc în țara noastră și în Georgia.Chiar dacă afectat de ce i s-a întâmplat, Radu Drăgușin a dat dovadă de foarte multă diplomație după meci. ”Eu n-am vorbit încă cu impresarul meu. Dacă aceasta este decizia selecționerului, o respect total. Nu sunt eu în măsură să-l critic sau să-i judec decizia. Mister mi-a dat explicații, este decizia dânsului. Toată lumea vrea să joace cât mai mult și au orgoliu să demonstreze cât de buni sunt. Am colegi de bună calitate, de perspectivă. O să se nască o generație foarte frumoasă”, a declarat fotbalistul pentru as.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net