Prindem Albania în grupă la Euro?

Ultima actualizare:

    Bucuria albanezilor e pe deplin justificată: au obţinut prima calificare la un turneu final din istorieFoto: AFP
Bucuria albanezilor e pe deplin justificată: au obţinut prima calificare la un turneu final din istorieFoto: AFP

La 12 decembrie, la Paris, România îşi va afla cele trei rivale din faza grupelor la Euro 2016. Plasată în urna a treia valorică, naţionala noastră poate spera la o serie abordabilă, din care să facă parte şi Albania, una dintre marile surprize ale preliminariilor.

Primul turneu final european cu 24 de echipe va avea şase grupe a câte patru formaţii, în optimi urmând să ajungă locurile 1 şi 2 plus alte patru naţionale clasate pe locul 3, în funcţie de punctaj. Aşadar, România se poate califica în faza eliminatorie chiar şi cu o singură victorie în grupă. Totul depinde însă de ceea ce ne vor oferi sorţii peste două luni, la 12 decembrie, atunci când Palatul Congreselor din Paris va găzdui tragerea la sorţi a grupelor. În acest moment, cert e faptul că România va fi în a treia urnă valorică, pe baza unui clasament european care a luat în calcul rezultatele din ultimele trei cicluri de calificare (Euro 2012, CM 2014 şi Euro 2016). Privint tabloul incomplet al calificatelor, ne vom aştepta la doi adversari „grei” din primele două urne. Şansa noastră poate veni din urna a patra, acolo unde sunt deocamdată Albania, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor şi unde ar mai putea ajunge, după baraj, alte naţionale modeste, precum Cipru sau Israel.

Echipele calificate la Euro înaintea meciurilor de luni seară: Franţa (gazdă), Germania, Spania, Portugalia, Anglia, Belgia, Polonia, Italia, Cehia, Elveţia, Islanda, Austria, România, Albania, Irlanda de Nord, Ţara Galilor.

Grupa ideală: Italia, Austria, România, Albania

Grupa morţii: Franţa, Belgia, România, Turcia

Lewandowski a bătut România cu 13-11

Lewandowski va fi viitorul adversar al României în preliminariile pentru Campionatul Mondial
Lewandowski va fi viitorul adversar al României în preliminariile pentru Campionatul Mondial

Cele trei goluri reuşite de România în Feroe au salvat oarecum imaginea unei campanii de calificare extrem de sărace în ceea ce priveşte golurile marcate. Astfel, tricolorii s-au bucurat de numai 11 ori în condiţiile unei grupe lejere, cu adversari fără mari pretenţii în fotbalul european. În schimb, într-o altă grupă, mult mai dificilă, polonezul Robert Lewandowski a înscris de unul singur 13 goluri, cu două peste România, egalând în acest fel recordul absolut stabilit în preliminariile Euro 2008 de un nord-irlandez, David Healy. Foamea de gol a lui Robert Lewandowski ar trebui să ne îngrijoreze în perspectiva viitoarelor preliminarii, cele pentru Campionatul Mondial din 2018, programat în Rusia. Asta pentru că România şi Polonia se afă în aceeaşi grupă, atacantul lui Bayern München anunţându-se încă de pe-acum o adevărată “speriatoare” pentru apărarea României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net