„Pufi” Bălgrădean umple golul din poarta FCSB

Ultima actualizare:

    Cristi Bălgrădean
Cristi Bălgrădean

Criticat vehement după derby-ul cu Dinamo (2-2), tânărul Andrei Vlad face un pas în spate. Patronul FCSB a folosit ultima zi de transferuri în Liga I pentru a-l cumpăra cu 50.000 de euro de la Chiajna pe portarul Bălgrădean.

„Messi al portarilor”, aşa cum îi spunea Gigi Becali lui Vlad, s-a făcut de râs pe Arena Naţională, contribuind din plin la cele două goluri primite de roş-albaştrii de la marea rivală Dinamo. „Meme şi Dică mi-au spus că suntem pe cale să pierdem campionatul dacă îl dăm pe Niţă. Dar am vrut să-i dau o şansă şi lui Vlad. Am greşit, mi-o asum. A greşit cu CFR, a greşit cu Dinamo, gata! L-am crezut Messi al portarilor, dar nu e aşa. E prea lejer, prea neconcentrat, se crede pe scenă la prezentare de modă”, a tunat Gigi Becali imediat după încheierea meciului. Cum azi e data limită pentru înregistrarea transferurilor pentru sezonul de primăvară al Ligii I, finanţatorul a pus mâna pe telefon şi a început să caute portar.

În cele din urmă, Becali s-a oprit asupra lui Cristi Bălgrădean, fostul dinamovist care a evoluat în ultimele două sezoane la Concordia Chiajna. Poreclit „Pufi” din cauza problemelor cu greutatea cu care s-a confruntat mereu, Bălgrădean era în vacanţă la Florenţa. „Am fost sunat, vin în România să discutăm”, a recunoscut portarul de 29 de ani aflat într-un conflict financiar cu cei de la Chiajna. „Am dat 50.000 de euro pe el. L-am luat repede pentru că ne-am dat seama că nu poate copilul ăsta, Vlad”, a confirmat patronul FCSB. Aşadar, „Pufi” Bălgrădean va ajunge total nepregătit în curtea roş-albaştrilor, el ratând pregătirea de iarnă centralizată cu Concordia.

Pentru că nu e inclus pe lista UEFA, Cristi Bălgrădean nu va putea debuta la FCSB în returul de joi cu Lazio din 16-imile Ligii Europa. Astfel, rămâne de văzut cine va apăra poarta roş-albaştrilor în dificila deplasare de la Roma. Dică nu are decât două variante, contestatul Vlad (18 ani) sau experimentatul Stăncioiu (36 de ani). Ambele soluţii le vor da frisoane fanilor, Vlad fiind vizibil afectat de situaţia creată în jurul său, în timp ce Stăncioiu e un portar care n-are meciuri în picioare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net