Pustai, după remiza cu Sepsi: ”Nu am ajuns nici la jumătatea războiului”

Ultima actualizare:

    Cristi Pustaifoto: Click
Cristi Pustaifoto: Click

Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate, 0-0, partida de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, iar antrenorul oaspeților, deși echipa sa se zbate pe penultimul loc al clasamentului, susține că medieșenii se vor salva de la retrogradare.

”Cred că ambele echipe şi-au dorit să nu piardă în acest derby al suferinţei. Au fost puţine realizări tehnice şi puţine faze de poartă. Este un rezultat echitabil, gazdele cred că au avut mai multe ocazii. Suferim la construcţie, nu dăm gol. Important este că nu am pierdut, altfel ne-am fi afundat în acest loc 13. Trebuie să adunăm cât mai multe puncte în etapele care au mai rămas. Având în vedere că aveam atât de puţine puncte, un punct este un lucru bun. Este benefic şi pentru moralul nostru. Nu am ajuns nici la jumătatea războiului, mai sunt multe puncte de pus în joc”, a spus Pustai pentru Telekom Sport.

Iată echipele trimise în teren:

Sepsi Sfântu Gheorghe: Niczuly - Burlacu, Ursu, Damian, Grecu - Petrovikj, Fülöp - Petre, Herea (Thiaw '75), Astafei (Huiban '88) - Nikolic (Hadnagy '63). Antrenor: Eugen Neagoe.

Gaz Metan Mediaş: Greab - Popovici (Surugiu '83), M. Constantin, Sîrghi, Buşu - I. Neagu, I. Cristea (Zoeric '77), Bic (Mitic '90+3) - Chamed, Golubovic, Tîrcoveanu. Antrenor: Cristian Pustai.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Tudor Henry vicecampion mondial jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Uruguay Capul Verde, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Minge fotbal (Sportpictures) jpg
Record asistenta la Campionatul Mondial 2026, peste 3,6 milioane de spectatori, pana la terminarea grupelor (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image