Rapid şi Dinamo au ajuns de râsul lumii
Declarativ, ambele formaţii se luptă pentru titlu, trofeul Cupei României şi un loc în Europa. În realitate, Dinamo a remizat cu Ceahlăul, 0-0, şi Rapid a încheiat 0-0 contra Chiajnei. În plus, roş-albii sunt pe locul şase în Liga I, în timp ce giuleştenii ocupă poziţia a noua.
Bilanţul dezastruos al ambelor echipe cu pretenţii au determinat fostele glorii să se revolte. Primul care a dat tonul a fost Cornel Dinu, cel care a analizat jocul de la Piatra Neamţ. „Nu am văzut atâtea pase greşite de multă vreme. A fost o partidă slabă din toate punctele de vedere. Ziariştii, actorii sau cântăreţii care joacă fotbal fug mai repede decât unii dintre cei care au fost pe teren. Dacă ăsta se poate numi meci de fotbal, eu nu am practicat niciodată sportul ăsta.
Păi, dacă dădeai drumul la o pietricică din vârful dealului, nu se rostogolea, ci o lua înapoi la ritmul în care s-a jucat", i-a ironizat „Mister" pe dinamovişti. Apoi, a continuat: „Nu există aceeaşi formulă de joc de la un meci la altul. 4-3-3 nu este un sistem care ar trebui folosit la Dinamo pentru că nu avem jucători de viteză, echipa nu se poate întineri cu Issa Ba şi Alvarez, iar antrenorul nu are calităţile unuia format la o şcoală de tehnicieni din Italia. Urmează meciul cu Steaua şi doar o surpriză poate să ne aducă un rezultat pozitiv".
Rapidiştii nu au scăpat nici ei de critici. De data aceasta, „judecător" a fost Marius Şumudică, fost jucător şi antrenor în Giuleşti. „În jocul Rapidului se vede crispare, nu mai există entuziasm, nu mai e plăcerea de altădată. Şi suporterii sunt din ce în ce mai puţini, în afara galeriei, nu mai e masa de fani... Când Rapid era în B, veneau 40.000 de oameni să vadă echipa", a tunat Şumi. Antrenorul a găsit şi soluţia de revenire. „Niciodată nu a avut un start atât de prost într-un sezon, să fie pe ultimele locuri.
Trebuie să aibă loc un şoc, trebuie dată o bombă în jurul lui Copos, să dispară toţi şi să o ia de la capăt doar cu rapidişti, cu cei care ştiu ce înseamnă Rapidul. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, sezonul ăsta sigur echipa nu va fi în cupele europene şi va fi vai şi amar în continuare", a mai spus acesta. Nici actualul antrenor, Marian Rada, sau jucătorii nu au scăpat de discursul acid al lui Şumudică: „Eu când am greşit, am luat vina asupra mea. Dacă acum Rapidul a jucat bine, înseamnă că suntem departe de adevăr.
Nu am nimic cu Marian Rada, dar e unul dintre cele mai slabe meciuri făcute de Rapid şi mă doare când văd ce se întâmplă, când ai trei insuccese şi spui că totul e bine. Iar, jucătorii... Codrea cerea răbdare?! Bă băiatule, ce răbdare, au trecut 13 etape, sunteţi jos în clasament, nu vă mai aşteaptă nimeni, iar Ioniţă şi-a bătut joc de ocazia avută, a încercat scăriţă, păi eu mâncam gazonul dacă făceam aşa ceva".
"Trebuie să aibă loc un şoc, trebuie dată o bombă în jurul lui Copos, să dispară toţi"
Marius Şumudică
"Ziariştii şi actorii care joacă fotbal fug mai repede decât unii dinamovişti"
Cornel Dinu