Rapidiştii fac chetă ca să plătească amenzile
E ştiut faptul că la omul sărac, nici boii nu trag, iar când vine vorba de Rapid, maxima din popor e şi mai adevărată. De când sunt cu un pas în groapă, giuleştenii n-au fost menajaţi deloc de legiuitorii de la FRF, ba dimpotrivă, au fost trataţi cu o cruzime vecină cu sadismul.
Amenzi uriaşe pentru orice fumigenă, meciuri cu porţile închise şi imposibilitatea de a obţine bani din vânzarea biletelor sau exilări pe la Ploieşti pentru prima torţă aprinsă. Asta a fost soarta Rapidului în ultimul an.
Din lipsa banilor, Niculae Vasile merge cu troleibuzul şi autobuzul la antrenamente
Lanţul s-a strâns, amenzile sunt plătite din ce în ce mai greu de club, iar ultimele evenimente aruncă totul în derizoriu. Portarul Virgil Drăghia şi antrenorul Viorel Moldovan au fost eliminaţi la jocul cu Slobozia, primul pentru un fault din poziţie de ultim apărător, iar celălalt pentru injurii aduse arbitrului Teo Crăciunescu.
Pe lângă suspendările adiacente, fiecare a fost amendat cu câte 4.500 de lei, sumă care nu reprezintă decât un nou cui bătut în coşciugul vişiniilor. Cum în club n-a mai băgat nimeni un leu de un an, iar jucătorii sunt neplătiţi tot de 12 luni, se pune întrebarea cine va plăti pentru ca Rapid să poată juca etapele viitoare. Răspunsul vine de la antrenor.
„Mi se par nişte sume exagerate, dar n-avem decât să ne supunem. Parcă râd de noi când ne dau amenzi maxime, deşi ştiu prin ce trecem. Nu ştim cum vom plăti. Cel mai probabil vom face o chetă în vestiar, fiecare să dea cât poate", a afirmat Viorel Moldovan pentru Click!.
Comisia de Disciplină joacă în acest film rolul inchizitorului care nu e interesat de supliciul prin care trece cel torturat, atâta timp cât prin excesul lor de zel se ajunge la finalul dorit: moartea. Dacă Rapid nu primeşte azi licenţa, chiar nu mai are mult. Cert este că cei 9.000 de lei trebuie plătiţi în maximum o săptămână, în caz contrar, echipa urmând să nu fie programată pentru jocul cu SC Bacău.
Criza financiară a făcut ca cel mai mult să sufere bugetele de călătorii ale fotbaliştilor Rapidului, care au devenit de maximă austeritate. Astfel, vacanţele în insule exotice din Oceanul Indian, safari-urile în Africa sau chiar excursiile în vestul Europei, la ordinea zilei în era bună a lui George Copos, au devenit acum vise frumoase. În aceste condiţii, atacantul Andrei Ciolacu ar trebui să păstreze la loc de cinste poza de pe Las Ramblas din Barcelona, pentru că nu se ştie când va mai pupa aşa ceva.
Ca tot omul disperat, care nu mai are nicio şansă să fie plătit pentru munca depusă, jucătorii mai tineri ai Rapidului n-au găsit refugiu şi speranţă decât în jocurile de noroc. Episodul petrecut într-un casino din Bucureşti, în care Mădălin Martin şi brigada „Baby" Rapid au fost prinşi la păcănele, este elocvent şi a ajuns la stadiul de obişnuinţă. Pentru unii, varianta este falimentară, dar cei mai norocoşi au scos totuşi din aparate bani de un suc la Mall.