Burleanu are încredere în Edi Iordănescu: „Aceste lucruri ne dau speranţe”

Ultima actualizare:

După opt meciuri ca selecționer al României și o retrogradare din Divizia B în C a Ligii Națiunilor, Edi Iordănescu se bucură de susținerea Federației Române de Fotbal, care crede că e nevoie de timp pentru rezultate.

Edi Iordănescu a preluat naționala în ianuarie 2022 (FOTO: Sportpictures)
Edi Iordănescu a preluat naționala în ianuarie 2022 (FOTO: Sportpictures)

Coordonatorul primei reprezentative a avut, până acum, ocazia să testeze echipa în două amicale, unul pierdut cu Grecia (0-1) și unul încheiat egal cu Israel (2-2). Apoi, „a intrat în pâine” în grupele Ligii Națiunii, unde România a încheiat pe ultimul loc. A reușit, totuși, două victorii – una chiar împotriva liderului grupei, Bosnia și Herțegovina, a scos un egal și a pierdut trei meciuri.

„Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei. Obligatoriu. În primul rând, este nevoie de o analiză din nou. Să vedem ce ne-am propus în luna iunie şi dacă am reuşit. Dacă mâine sunt informat că nu mai există interes pentru continuitate, dar că se doreşte o discuţie şi o analiză sunt pregătit, mergem şi o facem. Dacă se va dori continuitate pentru mine naţionala reprezintă o prioritate”, a declarat Edi Iordănescu, după ultimul meci al României în grupe.

Obiectivul naționalei: următorul turneu final

Apoi, la scurt timp, Mihai Stoichiță, directorul tehnic de la FRF, a punctat că selecționerul se bucură de toată încrederea. „Acest final ne face să continuăm cu Edi Iordănescu, după ce am văzut în ultimele două meciuri, după modul în care lucrează la federaţie și felul în care lucrează în teritoriu. Acum, să vedem ce facem în calificările următoare. Nu ne schimbăm de la o zi la alta”, a spus oficialul pentru OrangeSport.

Cel care „a parafat” hotărârea a fost însuși Răzvan Burleanu, președintele FRF: „Urmează, vineri, o şedinţă, astfel încât la tragerea la sorţi (n.r. pentru preliminariile EURO 2024) să ştim exact ce antrenor va avea echipa naţională a României. Eu pot să vă spun care e propunerea mea. Propunerea mea este de a continua cu Edi Iordănescu. În momentul de faţă, avem o singură variantă. Dacă selecţionerul nu ar fi crezut că poate scoate maximum din aceşti jucători şi că poate duce naţionala la următorul turneu final, cu siguranţă nu ar fi fost o propunere cu care să mergem mai departe. Eu nu am avut nicio discuţie cu Edi în care el să nu continue să spere, să muncească, să aspire la maximum.

Dacă ne uităm la ultimele două meciuri ale naţionalei, cred că toţi suntem de acord că s-a creat o coeziune la nivelul lotului, există de asemenea o relaţie de încredere azi între jucători şi staff-ul tehnic. Iar aceste lucruri ne dau speranţe pentru campania următoare, care va începe în luna martie.

Dacă jucătorii vor înţelege că avem nevoie de determinare, de ambiţie şi că putem mai mult decât ce am arătat până azi, pentru a putea avea constanţă în următoarele meciuri, atunci cu siguranţă locul nostru ar trebui să fie la următorul Campionat European. Obiectivul este să ne calificăm la următorul turneu final”, a punctat Răzvan Burleanu.  

S-ar întoarce Victor Pițurcă la națională? 

Când naționala întâmpină greutăți, atenția se îndreaptă deseori asupra lui Victor Pițurcă, care a adunat în total trei mandate de selecționer. Întrebat dacă ar vrea să revină la prima reprezentativă a țării, Victor Pițurcă a solidarizat cu Edi Iordănescu: „Nu ar fi corect să vorbim, atât timp cât Edi Iordănescu e antrenorul echipei naționale.

Victor Pițurcă are deja trei mandate ca selecționer (FOTO: Sportpictures)
Victor Pițurcă are deja trei mandate ca selecționer (FOTO: Sportpictures)

Deocamdată e selecționer, a câștigat ultimul joc, iar ei vor decide ce vor face în continuare. Mi-ați mai pus întrebarea, dar eu în momentul ăsta spun nu. Ce se poate întâmpla nu știu. Niciodată să nu spui niciodată. E vorba de motivație. Financiar nu se pune problema, pentru că am avut oferte forte multe, pe bani foarte mulți. Situația este cum este și trebuie să rămână așa. Dacă se întâmplă ceva în viitor, vom vedea”, a punctat fostul selecționer pentru ProArena. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle  sursa   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net