Răzvan Raţ, vedetă în calendare

Ultima actualizare:

    Raţ şi colegii săi  au pozat în rol  de spectatori  la cinema
Raţ şi colegii săi au pozat în rol de spectatori la cinema

Întors la Doneţk după meciurile naţionalei României cu Turcia şi Olanda, Răzvan Raţ a fost solicitat să pozeze în calendarul 2013 al echipei sale de club, Şahtior.

Deşi „minerii" lui Mircea Lucescu au avut meci aseară în campionatul Ucrainei, şase dintre jucători au fost chemaţi la stadionul „Donbass" cu 24 de ore înainte. Motivul? O şedinţă foto organizată de departamentul de marketing cu scopul de a ilustra un calendar al anului viitor.

Din calendar nu putea lipsi fotografia din vestiar

simeon stalpnicul png

Mai întâi, portarul Pyatov şi mijlocaşul Stepanenko au făcut show în bucătărie, după care acţiunea s-a mutat în muzeul clubului. Aici a intrat în scenă şi Raţ, românul şi colegii săi fiind puşi să se uite la un film imaginar. Bineînţeles, din cadre n-avea cum să lipsească popcornul.

Jucătorii au stat pe scaune aduse special dintr-un cinematograf

simeon stalpnicul png

„Deşi m-am trezit devreme, n-am mâncat nimic dimineaţă, aşa că mânânc aici", a glumit Răzvan atunci când s-a dus să le fure câteva „floricele" coechipierilor Pyatov şi Kucer. De altfel, din punct de vedere al umorului, Raţ a fost vedeta evenimentului, cu numeroase alte replici şi remarci inspirate, remarcate inclusiv de cei de la site-ul oficial al lui Şahtior.

Pentru luna iunie s-a ales o imagine în care să apară şi copii

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cornel dinu libertatea webp
Edi Ionescu și Bianca au impodobit bradușl jpg
ilie dobre jpg
Baiaram craiova jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Matvei Safonov (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net