Realul a sărbătorit pe străzi

Ultima actualizare:

    Fotbaliştii Realului au fost aşteptaţi de fani pe străzile din Madrid
Fotbaliştii Realului au fost aşteptaţi de fani pe străzile din Madrid

Fotbalul spaniol a părut dominat în ultimii ani de Barcelona, probabil cea mai bună echipă din lume, dar în Europa a fost altceva. Realul s-a strecurat mai bine, în ciuda acestei conjuncturi, şi a câştigat două trofee în ultimii trei ani. Iar bucuria a fost fără margini.

Sâmbătă seara, băieţii lui Zidane au fost mai tari la penalty-uri în faţa trupei lui Diego Simeone, care oricum şi-a depăşit condiţia. Atletico a eliminat în drumul spre finala de la Milano echipe mai bune decât cele peste care a trecut Realul, doar că asta n-a contat pe San Siro. Ronaldo şi compania, ajunşi în ultimul act după duble manşe lejere în faţa Romei, lui Wolfsburg şi lui Manchester City, s-a dovedit mai cinică şi mai experimentată în faţa lui Torres şi ai lui, care lăsaseră în urmă victime grele: Barcelona şi Bayern Munchen. Tocmai de aceea, euforia succesului a fost imensă pentru Real şi fanii ei. Aceştia au sărbătorit toată noaptea de sâmbătă spre duminică, tulburând liniştea cetăţenilor din Milano. Apoi, spre dimineaţă, 30.000 de oameni i-au aşteptat la aeroportul din Madrid pe Ramos şi compania, care le-au adus acasă trofeul Ligii Campionilor. Deşi s-au jucat peste 120 de minute extenuante, urmate de lovituri de departajare, n-a fost timp de odihnă. Cu toţii s-au îmbarcat într-un autocar fără acoperiş şi au defilat prin toată capitala Spaniei. Au evitat zona rivalilor de la Atletico şi au poposit în Plaza de Cibeles, kilometrul 0 al oraşului, unde s-a dat drumul la petrecere. Cupa a trecut prin mâinile tuturor şi a fost o sărbătoare orăşenească, pentru că Madrid tocmai a depăşit Milano la cele mai multe Ligi ale Campionilor câştigate. Lombarzii aveau până sâmbătă seara 10, şapte adjudecate de AC Milan şi trei ale lui Inter Milano. Acum, ibericii au 11, toate în vitrina Realului. Din păcate pentru Atletico, alb-roşii au realizat un record pe care nu şi-l doreau: trei finale pierdute din tot atâtea jucate. Pentru Zidane, primul tehnician francez care câştigă Liga Campionilor, a fost de asemenea o premieră. Acesta a pus mâna pe trofeu în trei ipostaze diferite: jucător, în 2002, secund al lui Ancelotti, în 2014, şi principal, în 2016. Toate la Real Madrid, de departe cel mai prolific club din istoria cupelor europene.

Simeone vrea să plece de la Atletico

Diego Simeone a dus-o pe Atletico Madrid la alt nivel în ultimii cinci ani, în care a câştigat titlul şi Cupa în Spania şi a jucat două finale de Liga Campionilor într-un moment când Real şi Barça se aflau la cel mai înalt nivel. Dezamăgirea de sâmbătă seara l-a golit însă de motivaţie şi argentinianul e tentat să-şi caute norocul în altă parte. „Să pierzi două finale, e o ratare. E un moment de reflecţie, nu cred că-mi face mie bine să merg mai departe fără să mă gândesc că am pierdut două finale”, a spus Simeone, care nu duce însă lipsă de oferte.

Finala Ligii Campionilor distruge Euro 2016

Real Madrid şi Atletico Madrid au avut în componenţa lor sâmbătă seara foarte mulţi jucători selecţionaţi şi în loturile echipelor naţionale calificate la Euro 2016. Selecţionerii au stat cu degetele încrucişate pentru ca aceştia să nu se accidenteze, dar a fost exact pe dos. Dani Carvajal a ieşit în lacrimi, cu ruptură musculară, şi Del Bosque l-a scos din calcule pentru turneul final. Apoi, Bale şi Ronaldo au acuzat vechile lor probleme medicale şi s-a văzut inclusiv la penalty-uri. Astfel, Ţara Galilor şi Portugalia îi pot pierde pe aceştia pentru Euro, la fel ca şi Croaţia pe Modric, din acelaşi motiv.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net