Românii la preliminariile Euro 2016: Cât mai păcăliţi fotbalul?

Ultima actualizare:

    Singurul atacant al României, Keşeru, nu a reuşit să trimită nici un şut periculos pe spaţiul porţii maghiarilorFoto: Mediafax
Singurul atacant al României, Keşeru, nu a reuşit să trimită nici un şut periculos pe spaţiul porţii maghiarilorFoto: Mediafax

Egalul fără goluri din Ungaria (0-0) ne-a arătat încă o dată faptul că România nu poate emite pretenţii la un turneu final. Într-o grupă în care trebuiau să defileze, tricolorii tremură în continuare pentru calificarea la Euro 2016.

1-0 acasă cu Insulele Feroe, 0-0 în Irlanda de Nord şi 0-0 în Ungaria. Trei meciuri jucate în 2015, un singur gol marcat şi o prestaţie palidă în teren. Acesta este bilanţul naţionalei lui Anghel Iordănescu într-un an în care am ajuns, paradoxal, pe locul 7 în clasamentul FIFA. Târâş-grăpiş, reuşim să ne strecurăm spre Europeanul din 2016, în ciuda faptului că am beneficiat de cea mai uşoară grupă preliminară din istorie şi de cel mai permisiv sistem de calificare.

„Nu cred că trebuie să fim pe primul loc în grupa noastră, trebuie doar să ne calificăm la Campionatul European”, a spus selecţionerul Iordănescu după remiza albă de la Budapesta. Declaraţiile lui „Tata Puiu” ascund politica de păcălire a fotbalului adoptată în ultima vreme la naţionala României, pornind de la principiul că scopul scuză mijloacele. La turneul final din Franţa de anul viitor riscăm însă să ne facem de râs împotriva marilor forţe de pe Bătrânul Continent. „Ne-am fi dorit să fim mai ofensivi, dar nu ne-am creat suficiente ocazii, iar pe cele create nu le-am valorificat”, a completat Iordănescu, sintetizând evoluţia ştearsă a jucătorilor săi împotriva Ungariei, un adversar la fel de neinspirat ca şi noi.

Lipsa de coeziune din jocul naţionalei poate fi pusă şi pe seama Federaţiei conduse de Răzvan Burleanu. În ultimul an, cu scopul de a prinde un loc în urna capilor de serie pentru Mondialul din 2018, oficialii noştri au refuzat disputarea partidelor amicale, care ar fi putut să ne scadă coeficientul. Astfel, fără partide de pregătire, Iordănescu n-a avut ocazia de a-şi roda fotbaliştii şi ideile tactice.

Nea Puiu, ne temem şi de Grecia?

În stilul caracteristic, Anghel Iordănescu a prefaţat următoarea întâlnire a României, cea de mâine cu Grecia, programată pe Arena Naţională. „Vom avea un meci greu cu Grecia. Ei sunt cei mai buni din grupă, chiar dacă se află pe ultimul loc”, a afirmat „Generalul”. Meciul cu elenii poate fi decisiv pentru calificare, dar ne poate arunca şi într-o situaţie complicată.

Fanii români s-au bătut între ei în tribune

Fanii români s-au făcut de râs la Budapesta, după ce s-au luat la bătaie între ei
Fanii români s-au făcut de râs la Budapesta, după ce s-au luat la bătaie între ei

Meciul Ungaria-România a fost precedat de evenimente neplăcute. Fanii români s-au făcut de râs. Huliganii au avut ieşiri inexplicabile, s-au dezbrăcat în pielea goală şi au instigat la violenţă. Pe stadionul „Groupama Arena“ de la Budapesta, suporterii României s-au luat la bătaie între ei. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a linişti spiritele în peluza românească După ce i-au liniştit pe huligani, jandarmii au decis să rămână în sectorul românilor pentru a preveni o nouă încăierare. Conflictul ar fi izbucnit din cauză că la meci au ajuns susţinătorii mai multor galerii rivale de la noi din ţară, bătaia fiind între dinamovişti şi stelişti. La început şi-au adresat doar înjurături, apoi au început să se bată ca în filme, cu pumnii şi cu picioarele, informează adevarul.ro.

Incidentele au fost atât de grave încât de la staţia de amplificare a stadionului s-a transmis un mesaj în limba română. Românii au fost anunţati că vor fi evacuaţi din stadion dacă nu încetează violenţele. În pauza meciului, suporterii români au profitat de minutele libere pentru a se lua iar la înjurături.

Islanda şi Ţara Galilor se pot califica duminică!

Islandezii sunt la doar un punct de prima calificare la un turneu final
Islandezii sunt la doar un punct de prima calificare la un turneu final

Preliminariile Campionatului European din Franţa intră, începând de astăzi, în linie dreaptă. Astfel, cu trei etape rămase până la final, se cunosc deja primele naţionale care sunt la un singur meci de îndeplinirea obiectivului. În mod surprinzător, nu vorbim despre echipe puternice ale Europei, ci de reprezentative din planul doi, sau chiar trei, Islanda şi Ţara Galilor. După un parcurs de senzaţie în Grupa A, în care au bătut de două ori Olanda, islandezii mai au nevoie de un singur punct pentru calificare, pe care îl pot obţine fără mari probleme în această seară, pe teren propriu, contra Kazahstanului. Pentru Islanda, calificarea la Euro 2016 ar fi o premieră pentru micuţa ţară de 300.000 de locuitori. Cronologic, prima naţională care se poate bucura de biletele spre Franţa este însă Ţara Galilor. Echipa în care străluceşte Gareth Bale are nevoie de un succes acasă, la Cardiff, împotriva Israelului, caz în care galezii nu vor mai putea pierde una dintre primele două poziţii în Grupa B. Dacă Islanda n-a simţit niciodată gustul unei calificări, Ţara Galilor se mândreşte doar cu participarea la Cupa Mondială din 1958, când a atins faza sferturilor de finală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net