Românii nu ating 100 de milioane €

Ultima actualizare:

    Mutu a fost vândut  cu 19 milioane  de euro de la  Parma la Chelsea
Mutu a fost vândut cu 19 milioane de euro de la Parma la Chelsea

Privind echipa starurilor din materialul alăturat nu ne putem abţine să nu ne gândim unde se situează ai noştri. Ei bine, răspunsul e simplu şi cam dezolant: ieftini suntem, ieftini am fost. Şi nu pentru că nu am fi avut jucători valoroşi, ci pentru că n-am ştiut să ţinem la preţ.

Cel mai bine ne-au vândut vedetele tot străinii. Asta pentru că cele mai scumpe transferuri ale unor fotbalişti autothtoni au fost din străinătate în străinătate. Adrian Mutu a costat 19 milioane de euro în 2003, bani plătiţi de Chelsea celor de la Parma. Pe locul doi, la mică distanţă, e Cristi Chivu, pe care AS Roma a plătit lui Ajax Amsterdam în 2007 nu mai puţin de 18 milioane de euro, sumă astronomică pentru un fundaş la acea vreme. În poartă, Pantilimon deţine recordul, 3,3 milioane de euro luate de Poli Timişoara pe „Gulliver” de la Manchester City. Tătăruşanu ar fi putut costa mai mult în momentul trecerii de la Steaua la Fiorentina, dar el a plecat liber de contract. Cel mai scump fundaş dreapta din istoria României este Cosmin Contra cu 7 milioane de euro plătite de AC Milan lui Alaves în 2001. Al doilea cel mai valoros, tot financiar vorbind, ca să nu-l nedreptăţim şi mai mult pe Gică Popescu, este Vlad Chiricheş, 9,5 milioane plătite şi regretate şi azi de Tottenham Stelei. Radu Ştefan, 4,5 milioane de euro de la Dinamo la Lazio, e suveran ca preţ în banda stângă, iar în faţa apărării, cu 6 milioane achitate de Al-Hilal Riyadh în 2008, este fostul stelist, Mirel Rădoi. Cel mai scump mijlocaş dreapta al tuturor timpurilor este eternul „împrumutat”, Gabriel Torje, în stânga nu are nimic împotrivă să joace ultima mare deziluzile, Nicuşor Stanciu, iar Hagi prinde cu greu primul 11 cu ale lui 4,3 milioane de euro plătite de Real Madrid roş-albaştrilor. În atac, lângă „Briliantul” despre care am vorbit deja, stă un alt jucător din ultima generaţie retrasă, Ciprian Marica, pe care VFB Stuttgart a plătit în urmă cu 10 ani către Şahtior Doneţk 7 milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net