Scarlatache se însoară!
Adrian Scarlatache (26 ani) a luat drumul Azerbaidjanului în luna mai a acestui an, unde a fost transferat definitiv de echipa Khazar Lankaran, care i-a oferit un contract pe trei sezoane şi un salariu anual de 230.000 de euro.
Fostul jucător din Ştefan cel Mare nu a părăsit singur România, ci însoţit de iubita sa, Beatrice (23 ani) cu care formează un cuplu de mai bine de trei ani.
Din câte se pare, decizia de a-l urma pe iubitul său în ţara azerilor a fost una cât se poate de bună pentru relaţia celor doi, Beatrice având parte de cea mai frumoasă surpriză din viaţa ei.
În timp ce se aflau într-o vacanţă în Spania, bruneta a fost luată prin surprindere de iubit, care i-a oferit inelul de logodnă într-un cadru romantic, în piaţa din centrul oraşului Salamanca.
Copleşită de bucurie şi emoţii Beatrice a acceptat cerea în căsătorie a jucătorului, ciocnind un pahar de şampanie. Cei doi urmează să pună la punct toate detaliile nunţii.
Câştigă de 10 ori mai bine la azeri!
Scarlatache nu se simte singur la fosta echipă a lui Mircea Rednic, el avându-i coechipieri pe Adrian Piţ şi Cătălin Doman dar şi alţi patru fotbalişti care au trecut prin Liga I: Antonio Semedo, Eder Bonfim, Ricardo Gomez şi Julius Wobay.