Scrisorile lui Stanca / Dragă Adi Mutu,
Mutule, fără să comit un joc facil de cuvinte, fiindcă ştiu şi altele superioare, eu unul, aflând ultimele tale giumbuşlucuri penale, am rămas mut.
Nu pot să cred că Pronia a putut să dăruiască unui om atâta frumuseţe, generozitate, bunătate câte le ai tu; atât talent rarissim faţă de alţii, care trudesc, asudă să te ajungă din urmă şi nu reuşesc; iar, în acelaşi timp, să-ţi atribuie atâta prostie agresivă, nerozie şi infantilism ca să faci câte rele ai făcut.
Ca un bebe ce a făcut şi pârţ, şi pipi, şi caca, şi care a mai pus şi balele pe şpilhozen.
Am senzaţia că Domnul te-a făcut mare ca apoi să te sacrifice ca pe miel, să suferi, să faci penitenţă. Vezi, am zis "penitenţă", nu "temniţă".
Dar nu e departe. Oricum, nu avem de ce să mai vorbim cu tine despre fotbal, Fiorentina, Naţionala, altele. Ci doar cu omul privat, cetăţeanuml Mutu.
Un ratat, o ruină la nici 35 de ani, o imagine dezastruoasă. Era o vorbă românească veche: câte bube rele în curu' babii mele.
Aşa eşti tu acum Adi: baba cu bubili-n dos. Ai anulat tot ce ai făcut şi mai ales ce puteai , şi ce mai puteai să faci în carieră.
Tot! Vei rămâne cu stigmatul multiplu de "stricat", "curvar", "drogat", "trădător", "dezertor al naţionalei", "caftangiu de crâşmă macaronară".
Bref, un ratat, un tip care şi-a sfidat soarta, s-a pişat pe ea. Adi , eşti ca vaca aia care dă o doniţă plină cu lapte, apoi o loveşte cu copita murdară de băligar şi pişelău şi o varsă.
Dacă până mai ieri credeam că mai ai minima şansă de reabilitare, să joci la tine acasă la Naţională, să joci ca un sclav, pocăit, să dai totul la Fiorentina, ţi-o spun acum, după faza interlopă a vieţii tale, că nu prea mai ai nicio perspectivă clară, reală de viaţă glorioasă.
Tu AI FOST Mutu. Punct! O să fii ce?, şef de bişniţari, patron de bordel, stâlp de cafenea,diler de prafuri, clint de lumpanar, clubber sevrat, ce mai poţi fi tu?
Mai mult de un RATAT. Sper ca aceasta să fie penultima mea scrisoare adresată ţie.
Spun "penultima", fiindcă eu ca bun creştin îţi mai acord o şansă, las loc unei iluzorii misive prin care să-mi cer scuze că te-am beştelit atâta, din prea mută dragoste dezamăgită. Dar, cum zice italianul "speranze vane".
Nicio speranţă. Adio, dragă Mutu !
George Stanca, pamflet
