Se redeschide Arena Naţională?

Ultima actualizare:

    Ultimul meci al  “tricolorilor“găzduit  de Arena Naţională  a fost cel cu Finlanda Foto: Mediafax
Ultimul meci al “tricolorilor“găzduit de Arena Naţională a fost cel cu Finlanda Foto: Mediafax

Veste bună pentru microbişti şi pentru şefii fotbalului din România. Problemele Arenei Naţionale par a fi pe sfârşite. Anunţul privind redeschiderea stadionului în care s-au investit aproximativ 250 de milioane de euro a fost făcut de vicepremierul Vasile Dâncu.

S-au pierdut sute de mii de euro odată cu închiderea Arenei Naţionale. Luni bune nu s-a jucat nici o partidă pe stadionul bucureştean şi nici alte evenimente culturale nu au avut loc acolo. Problemele privind materialul din care este construit acoperişul retractabil al Arenei Naţionale par a fi, în cele din urmă, rezolvate. Cel puţin asta susţine vicepremierul Vasile Dâncu.

Într-un interviu pentru Pro tv, acesta a precizat că, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni, stadionul va primi autorizaţia de la ISU şi arena va putea găzdui din nou evenimente. “Legea prevede ca, în cazul în care nu există o autorizaţie de protecţie la incendii din partea ISU, să se ia măsuri suplimentare, să se facă un plan comun de măsuri între pompieri, salvare, ISU şi toţi ceilalţi şi să se desfăşoare meciul în condiţiile acestea. Este legală această soluţie şi a avut loc până acum. Am făcut împreună cu primăria, experţii de la primărie, pompierii şi ceilalţi, deşi nu era în atribuţiile mele, un proiect pentru un plan comun de măsuri de protecţie şi până la urmă primarul nu a avut curajul sau a urmărit altceva şi nu vrut să pună în practică acest plan pentru a se desfăşura meciul”, a explicat Dâncu, apoi a punctat: “Probabil că luni (n.r. azi), în cadrul şedinţei Comisiei, agreementul va fi oferit primăriei şi deci se vor putea desfăşura meciuri în viitor pe stadionul naţional”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image