Sepsi a scris istorie în doar patru ani pe prima scenă

Ultima actualizare:

    Hora bucuriei la SepsiFOTO: Sportpictures.eu
Hora bucuriei la SepsiFOTO: Sportpictures.eu

Sepsi Sfântu Gheorghe și-a câștigat dreptul de a juca în premieră în cupele europene. Victoria cu 1-0 obținută în barajul pentru Conference League, disputat împotriva Viitorului Constanța, a declanșat fiesta pe micuțul stadion pe care, pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, au putut intra și aproximativ 1.000 de fani.

Promovată pe prima scenă în urmă cu patru ani, Sepsi a scris o pagină de istorie nu doar în județ, dar și în fotbalul românesc, atât prin locul ocupat în clasamentul final, 4, cât și prin calificarea în premieră într-o cupă europeană. “Am încununat sezonul cu această victorie mare, această calificare, o premieră pentru acest club. Sper să nu fie şi ultima. Am avut un grup extraordinar, un lot echilibrat, de aceea am reuşit chiar şi în momentele mai puţin faste să facem rezultate. Din fericire pentru noi băieţii s-au mobilizat, au reuşit să dea totul pe teren. După un asemenea joc, după un asemenea campionat reuşit, era normal să le spun băieţilor câteva cuvinte. Le-am spus că mă bucur pentru ei. Eu sunt un om de cuvânt, mai de modă veche. Din moment ce am vorbit şi am spus că vreau să continui, nu pot să îmi iau cuvântul înapoi. Am ridicat ştacheta, este multă presiune pe noi anul viitor, nimeni nu mai acceptă să coborâm, suntem sub lupă, avem o mare responsabilitate pentru sezonul viitor”, a declarat după meci antrenorul Leo Grozavu. Acesta este de un an și jumătate la echipă și aceasta este, de departe, cea mai bună performanță personală ca antrenor și care săptămâna trecută a refuzat o ofertă de la CFR Cluj.

Au jucat pe prime de 1.800 de euro

La rândul lui, patronul formației, Laszlo Dioszegi, era atât de bucuros de performanță că a ajuns să spună în direct la televizor și pe ce prime au jucat fotbaliștii săi: ”Eu cred că şi acum visez, sunt bucuros ca un copil, îmi vine să plâng. Am ajuns în patru ani să jucăm în cupele europene. Nu contează cum se numeşte, nu mă interesează, am reuşit să ajungem acolo. A fost visul meu şi băieţii ăştia extraordinari, care au jucat 95 de minute, mi-au îndeplinit visul. E ceva de nedescris. Secretul e că noi suntem o familie. Staff-ul şi Leo lucrează în linişte, noi încercăm să facem totul ca echipa să mearga bine, să aducem sponsorizări, să fie linişte, să aibă băieţii bani. În fiecare meci au un bonus de 300 de euro. Pentru cea de azi au dublu, 600 de euro pe punct, deci au 1.800 de euro pe meciul ăsta. Dar pe lângă asta, toţi au un bonus pentru calificarea în Conference League”, a declarat omul de afaceri la Telekom Sport. El a mai spus că bugetul echipei nu este unul extraordinar, dar că toată lumea e mulțumită că își poate lua banii la timp. ”Bugetul e undeva între cinci şi şase milioane de euro. Deci nu e un buget extraordinar, dar contează foarte mult că banii vin la dată fixă şi contează foarte mult că baieţii mă vad zilnic aici, pe teren, pe stadion şi ştiu că suntem împreună şi asta contează cel mai mult”, a mai spus el.

În ce faze vor intra echipele românești în cupele europene

După disputarea acestui baraj, se cunosc toate cele patru formații românești care vor evolua în cupele europene în viitoarea ediție. CFR Cluj, campioana României, va juca în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Dacă va trece de trei tururi preliminare plus un play-off, ea va ajunge în grupe. Dacă este eliminată, va juca în Liga Europa, în faza superioară celei în vare a fost învinse. Celelalte trei echipe din țară, FCSB, Sepsi și Universitatea Craiova, vor juca în Conference League. Ele vor intra în cursă în turul 2 preliminar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net