Şi-a dat autogolul «perfect»

Ultima actualizare:

    Ramos şi-a dat  autogol pe  finalul meciuluiFoto: AFP
Ramos şi-a dat autogol pe finalul meciuluiFoto: AFP

Ultimul loc în care starul lui Real Madrid ar fi vrut să-şi dea un autogol e stadionul pe care s-a format ca fotbalist, „Sanchez Pizjuan” din Sevilla, în faţa fanilor cu care se certase violent cu câteva zile înainte. Şi, totuşi, a făcut-o!

Meciul de campionat FC Sevilla - Real Madrid (2-1) a venit după „dubla” din Cupa Spaniei dintre cele două echipe, întâlniri care s-au încheiat cu un uriaş scandal între Sergio Ramos şi suporterii andaluzi. În returul de la Sevilla de joia trecută, stoperul Realului a înscris din penalty şi s-a bucurat ostentativ în faţa fanilor adverşi, care s-au revanşat huiduindu-l copios pe fotbalistul Realului. Duminică seară, pe acelaşi stadion, destinul i-a rezervat însă o mare „surpriză” lui Ramos, fost jucător al alb-roşilor din Sevilla. 


    Cel mai bun fundaş din lume,  Sergio Ramos, a marcat în  propria poartă exact atunci  când şi-ar fi dorit mai puţinFoto: Guliver/ GettyImages
Cel mai bun fundaş din lume, Sergio Ramos, a marcat în propria poartă exact atunci când şi-ar fi dorit mai puţinFoto: Guliver/ GettyImages

În minutul 85 al partidei de campionat, la 1-0 pentru Real, Ramos şi-a dat un autogol care a declanşat delirul în tribunele arenei „Sanchez Pizjuan”. Orgolioşi, suporterii Sevillei s-au simţit astfel răzbunaţi în „războiul” cu Ramos, iar bucuria lor s-a dublat în prelungiri, când gazdele au dat golul victoriei şi au întrerupt seria fantastică a Realului de 40 de meciuri la rând fără eşec. „A fost una dintre cele mai bune partide ale mele, dar şi ale echipei”, a spus la final Sergio Ramos, încercând să uite cât mai repede seara de coşmar de la Sevilla.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dinamo Universitatea Craiova, Cupa Romaniei (Sportpictures) jpg
David Popovici (Sportpictures) jpg
Ceremonia Campioanelor, Gimnastica, Deva (Facebook) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Mirel Radoi (Gaziantep Facebook) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Universitatea Cluj, Cupa Romaniei (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image