Sportivi care şi-au irosit talentul. Fotbaliştii sunt în top!
Au fost înzestraţi cu calităţi speciale, cu ajutorul cărora puteau ajunge departe, dar s-au pierdut în mediocritate. La noi, o enumerare a celor mai cunoscuţi sportivi care şi-au irosit talentul n-are cum să ocolească nume precum Adi Mutu, Florea Dumitrache sau Alin Stoica.
Ajuns la 36 de ani, “Briliantul” Mutu a avut multe satisfacţii fotbalistice în carieră, la Parma, Fiorentina sau Juventus, însă putea ajunge şi mai sus. Locul lui Mutu în topul cu sportivi care şi-au irosit talentul e justificat de desele problemele extra-sportive cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. Celebru în întrega lume, cazul “Cocaina” din perioada în care juca la Chelsea l-a scos pe român de pe panta ascendentă pe care se afla.
Sportivi care şi-au irosit talentul. Mutu putea lua “Balonul de Aur”
În 2003, Roman Abramovic a plătit pentru el aproximativ 25 de milioane de euro, dar totul s-a năruit un an mai târziu, când a fost dat afară de la Chelsea şi suspendat pentru şapte luni. Scandalul de dopaj din 2004 a afectat atât imaginea lui Mutu cât şi potenţialul său ulterior. Inclusiv “Briliantul” a recunoscut acest lucru. “E evident că ar fi trebuit să iau altfel de decizii în trecut. Dacă aş fi făcut asta, atunci aş fi putut câştiga Balonul de Aur”, a spus Mutu la un moment dat, conştient că face parte din contingentul de sportivi care şi-au irosit talentul.
Sportivi care şi-au irosit talentul. “Mopsul” Dumitrache s-a lăsat de fotbal la 26 de ani
Cu driblinguri explozive şi cu o detentă uluitoare, Florea Dumitrache a fost vedeta naţionalei României la Mondialul din Mexic 1970. La fel ca alţi sportivi care şi-au irosit talentul, “Mopsul” s-a stins ca fotbalist la numai 26 de ani, deşi ar fi putut deveni unul dintre cei mai valoroşi jucători ai lumii. Drept dovadă, evoluţiile sale din Mexic atrăseseră atenţia lui Juventus, echipa italiană oferind atunci celor de la Dinamo 1,5 milioane de dolari pentru a-l putea aduce la Torino pe Dumitrache.
După ce naţionala a ratat calificarea la Mondialul din 1974, cariera “Mopsului” a început s-o ia la vale. Motivul? Accidentări din cauza neseriozităţii în pregătire, formă slabă, lipsă de motivaţie, lucruri care l-au scos din echipa lui Dinamo şi, automat, din prima reprezentativă. În mod cert, Florea Dumitrache (decedat în 2007) e unul dintre exemplele cele mai sugestive cu sportivi care şi-au irosit talentul.
Sportivi care şi-au irosit talentul. Ce s-a întâmplat cu Alin Stoica?
La fel ca Mutu sau Dumitrache, Alin Stoica (35 de ani) a promis mult, dar a realizat extrem de puţin. La 16 ani, fiul fostului mare fotbalist Tudorel Stoica a plecat de la Steaua la juniorii lui Anderlecht. Stoica a jucat la nivel înalt pentru formaţia din Bruxelles, cu goluri marcate inclusiv în Liga Campionilor. Din păcate, Alin Stoica îngroaşă acum lotul de sportivi care şi-au irosit talentul. În ultimii ani, Stoica a jucat prin liga a patra, la ASU Politehnica Timişoara, iar la începutul acestui an ajunsese pe la echipa secundă a Concordiei Chiajna.