Start spre Euro 2020! Liga Naţiunilor e asul din mâneca lui Contra

Ultima actualizare:

    Vineri şi luni jucăm cu Muntenegru şi Serbia primele două partide din noua competiţie înfiinţată de UEFA, dar pentru a ne apropia Euro 2020 trebuie rezolvate câteva neajunsuri Foto Click!
Vineri şi luni jucăm cu Muntenegru şi Serbia primele două partide din noua competiţie înfiinţată de UEFA, dar pentru a ne apropia Euro 2020 trebuie rezolvate câteva neajunsuri Foto Click!

UEFA va stabili azi, de la ora 13:00, prin tragere la sorţi, grupele Ligii Naţiunilor, noua găselniţă elitistă care permite de acum încolo doar amicale între naţionale de acelaşi rang. Pentru a-i da greutate, şefii fotbalului european i-au păstrat patru locuri pentru Euro 2020, iar noi suntem disperaţi să punem mâna pe unul dintre ele.

Cele 55 de naţionale europene au fost împărţite de UEFA în patru serii valorice, iar România va face parte din Seria C, singura care ne interesează. La tragerea la sorți de azi se vor stabili trei grupe cu patru echipe și o grupă cu trei echipe, partidele urmând să se dispute după sistemul tur-retur în septembrie, octombrie și noiembrie 2018. Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare din Liga Națiunilor, iar ultimele clasate vor retrograda în seria inferioară. Nu asta este însă important la această competiţie, ci modul în care ne poate spori sau micşora şansele de calificare la Euro 2020, marea noastră obsesie. Pe 2 decembrie 2018, când va avea loc tragerea la sorți pentru preliminariile turneului final, cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică, iar restul în a patra.

Nu putem cădea cu Ungaria

Abia acum devine însă interesantă Liga Naţiunilor. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor propriu-zise, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor, din martie 2020. Cum în ultimul timp am cam fost una dintre aceste înfrânte, salvarea e binevenită. Asta pentru că cele 4 vor disputa semifinale într-o singură manșă pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună, iar finalistele se vor duela într-o singură manșă, cu gazda trasă la sorți. Câștigătoarea se califică la Euro 2020 şi noi credem că trupa lui Cosmin Contra poate fi respectiva. Şi drumul nu e atât de complicat sau de lung cum pare. Important este să ne câştigăm grupa de Liga Naţiunilor, iar pentru asta trebuie să sperăm la adversari accesibili. Nu putem cădea cu Ungaria, Scoţia şi Slovenia, pentru că sunt cu noi în urna capilor de serie, dar cu Albania, din urna a doua, Finlanda, din urna a treia sau Estonia, din urna a patra, parcă s-ar vedea Euro. “Guriţă, scuipă în sân!

Serbia, Muntenegru şi Cipru, adversar de foc

E bine să fim optimişti înaintea tragerii la sorţi de azi, dar trebuie să luăm în calcul şi varianta horror. Dacă vom cădea cu vecinii din fosta Iugolsavie şi cu Cipru, atunci putem spune că avem o grupă de foc, care ne asigură amicale tari, dar care ne cam barează scurtătura spre Euro la care speram. Trupa lui Kolarov e calificată la Mondial şi are multe vedete în lot, Muntenegru ne-a luat patru puncte din şase în ultimele preliminarii, iar ciprioţii pot încurca pe oricine în zi bună, deşi sunt în urna a patra.

Urnele valorile în Seria C

Urna 1: Ungaria, ROMÂNIA, Scoția, Slovenia

Urna 2: Grecia, Serbia, Albania, Norvegia

Urna 3: Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda

Urna 4: Cipru, Estonia, Lituania

*Vor fi trei grupe de 4 echipe şi una de trei echipe

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net