Stelea, în Brazilia după 20 de ani
La 20 de ani de la acel meci, Stelică a povestit că a fost o experienţă incredibilă.
„În primul rând, am făcut vreo 27 de ore până aici. Am zburat pe ruta Abu Dhabi- Asuncion-Rio de Janeiro-Londrina, unde a avut loc partida. Tot drumul a fost la clasa economic, am stat cu genunchii la gură, dar astea erau condiţiile n-avem ce face. Am ajuns în Brazilia rupţi, abia mai puteam merge, iar meciul a fost a doua zi după sosire”, şi-a amintit Stelea, care a recunoscut că a greşit la unicul gol al partidei, marcat de Bebeto.
„Plouase şi am alunecat la o centrare, scăpând mingea în faţă. Nu jucasem deloc rău până atunci, deşi publicul creease o atmosferă incredibilă. Noi, care veneam din România, habar nu aveam de Brazilia, am rămas mască când am văzut ce lume era pe străzi înainte de meci. Eram paraşutaţi din altă lume. Antrenori au fost Florin Halagian şi nea Gicu Dobrin, Dumnezeu să-l ierte!, iar de la prima reprezentativă Mircea Rădulescu ne-a trimis pe mine şi pe Ilie Dumitrescu. În rest am mai fost Joe Panait, Marian Pană, Gabi Răduţă, Marius Predatu, nu-i mai ţin minte pe toţi. Brazilienii aveau trup tare cu Renato, Branco, Ricardo Rocha, Mario Silva. A fost o experienţă extraordinară”, a mai povestit Bogdan
Stelea nu ştie dacă va mai rămâne la lot. „Eu am contract până în noiembrie, însă cine ştie ce se întâmplă, cine vine, pe cine vrea. Mi-aş dori să preiau o echipă de club, pentru că am licenţa Pro. Să vedem însă ce va fi. Nu mă gândesc la asta acum. Să iasă bine turneul ăsta şi apoi am timp de toate”, a spus fostul portar, care, cu 91 prezenţe la echipa naţională, e cel mai selecţionat portar din istoria primei reprezentative.