Şumudică: «Copos şi-a bătut joc de club»
Marius Şumudică îi consideră vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă a Rapidului pe George Copos şi pe omul de încredere al acestuia, instalat în fruntea Consiliului de Administraţie, Ion Taban.
Clubul e în insolvenţă şi din sezonul viitor riscă să ajungă în ligile inferioare, iar Şumudică, actualul tehnician la Al Shaab, l-a avertizat pe Taban că ar fi bine să nu se întâlnească faţă în faţă.
„Copos e vinovat. Şi-a bătut joc de club! Nu a ştiut să-şi aleagă oamenii de lângă el, cum e acest Taban sau cum îl cheamă, care se bate cu pumnul în piept, dar era primul care îi ataca pe foştii mari jucători rapidişti. E un dinamovist, un afon. Dacă îl iei pe unul de la Ana Holding şi-l pui la fotbal, normal că ajungi în insolvenţă. Prefer să nu dau ochii cu el pentru că nu cred că m-aş putea abţine să nu-i spun câteva vorbe...", a tunat „Şumi" la Digi Sport.
Apoi, a criticat lipsa de reacţie a suporterilor: „E curios ce se întâmplă, toată lumea tace. Clubul se desfinţează, e aproape de faliment şi nimeni nu face nimic. Nu sunt un tip războinic, dar suporterii ar trebui să facă ceva. Eu îi ştiam ca unii care iau atitudine. Trebuie să tragă pe cineva la răspundere pentru că la Rapid nu e momentul zero, e deja minus unu!".
A semnat pe încă doi ani cu Al Shaab
Şumudică o antrenează pe Al Shaab, echipă din Emirate, iar obiectivul e salvarea de la retrogradare. Cu două etape înainte de final, formaţia sa se află pe locul 12 (21 de puncte) şi are nevoie de două puncte pentru a continua în prima ligă.
Tehnicianul de 42 de ani a semnat recent prelungirea contractului pentru încă două sezoane.