Suporterii fug de Ucraina

Ultima actualizare:

    Bătăile între  suporteri s-au  iscat din prima zi
Bătăile între suporteri s-au iscat din prima zi

Echipele care joacă în Ucraina riscă să nu aibă susţinători în tribune ceea ce va duce la o scădere drastică a câştigului economic al ţării. Dacă autorităţile sperau să producă 1.2 miliarde de euro de pe urma turiştilor, acum venitul va fi în jur de 400 de milioane, o treime din sumă.

Una dintre cele mai afectate naţionale va fi cea a Angliei, care ieri a evoluat la Doneţk împotriva Franţei.

Însă, fanii Albionului nu şi-au făcut simţită prezenţa în număr mare.

"Cu două dintre meciurile noastre la Doneţk, vorbim practic despre un turneu european în Asia, fără zboruri directe. Nu este o surpriză că suntem puţini aici", a explicat Mark Perryman, purtătorul de cuvânt al suporterilor londonezi ai naţionalei britanice, care a susţinut că numărul fanilor englezi ar fi fost de 4 ori mai mare dacă partidele se ţineau în Polonia.

Oficialii din Albion chiar au estimat că la EURO vor fi 4.000 de suporteri britanici, adică 10% din totalul celor care au urmărit live meciurile din timpul CE din 2004.

Ce-i sperie pe britanici? În primul rând costurile: un bilet dus-întors de la Londra la Doneţk e 1.087 €, iar o noapte într-un hotel de trei stele din Ucraina poate ajunge la 455 €.

În schimb, cazarea în Varşovia porneşte de la 46 € şi poate urca la 350 €, iar majoritatea zborurilor din Marea Britanie către Polonia sunt 230 €.

O altă problemă e rasismul, iar jucători de culoare ca Chamberlain şi Walcott le-au interzis famililor să vină la meciuri, în timp ce Balotelli a anunţat că îi va omorî pe cei care vor arunca cu banane în el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image