Tamaş ameninţă cu revolta la Steaua
Steaua a remizat, 1-1, cu Sparta Praga, în preliminariile Ligii Campionilor, dar egalul n-a adus liniştea în cadrul echipei. Din contră.
La finalul meciului din Cehia, unul dintre cei mai importanţi jucători, Gabi Tamaş, a luat atitudine vizavi de posibilitatea ca Jugurtha Hamroun să fie reprimit în lot, după ce a plecat din ţară fără acceptul şefilor şi a lipsit de la câteva antrenamente. Concret, fundaşul a spus că dacă algerianul va fi iertat, el va considera că i se permite să procedeze la fel.
Steaua i-a transferat pe Varela, Chipciu şi Tade în această vară, iar la meciul de marţi nu l-a avut în teren nici pe mijlocaşul Jugurtha Hamroun, exclus din lot pe motiv de indisciplină. Fotbalistul spusese că are nevoie de o zi liberă să ajungă la Paris, însă a plecat fără acordul clubului, pentru a negocia cu altă formaţie. Acesta este al doilea act de indisciplină al algerianului, primul fiind dezvăluit de patronul Gigi Becali, care a povestit că fotbalistul său a adus o femeie în cantonamentul Stelei. La finalul meciului cu Sparta, terminat 1-1, vicecampionii au vorbit despre subţirimea lotului, trecându-l la minusuri pe Hamroun. Unul dintre jucători, Gabi Tamaş, a fost însă de altă părere.
Dat afară anul trecut de la Steaua tocmai pentru că a lipsit de la un antrenament, internaţionalul român susţine acum că şefii din Ghencea n-ar trebui să fie blânzi cu Jugurtha, ci să aplice aceleaşi sancţiuni de care a avut parte şi el. ”Eu am fost în aceeaşi situaţie şi am fost dat afară. Dacă eu am fost dat afară, înseamnă că cel care greşeşte trebuie să plătească. Nu ştiu care e decizia patronului”, a spus Tamaş, spre surprinderea tuturor, apoi a ameninţat: ”Dacă va fi primit, atunci aş face şi eu ce a făcut el.Ce facem? Eu sunt dat afară şi alţii reprimiţi? Trebuie să plătească, într-un fel sau altul. Mie nu mi-au dat amendă. Eu am făcut o prostie, el a făcut o prostie şi mai mare, că a plecat din ţară. Trebuie să răspundă. E matur. A greşit, plăteşte!”, a punctat apărătorul Stelei. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a încercat să domolească un pic spiritele. ”Hamroun a fost suspendat pentru acest meci, dar vom discuta situaţia lui. Gabi probabil a păţit acelaşi lucru, dar la momentul respectiv eu nu eram antrenorul echipei. Dacă anumiţi jucători au o problemă, trebuie să discute cu mine, nu cu presa”, a spus tehnicianul ”roş-albaştrilor”.
Becali şi-a făcut praf jucătorii
Gigi Becali a încercat să fie mai ponderat în declaraţiile date după meciurile Stelei, dar nu prea i-a ieşit. După egalul de la Praga, patronul Stelei a luat în colimator doi jucători. ”Avem avantajul că avem un punct de reper şi cred că nu vom mai juca cu Aganovici şi cu Tudorie în retur. La fotbal, dacă nu ai valoare, nu ai cum să câştigi. Noi nu am avut valoare. Mi-au plăcut Stanciu şi Achim, dar Tudorie şi Aganovici au pierdut toate baloanele”, a spus Becali.