Toate tunurile pe Burleanu!

Ultima actualizare:

     Răzvan Burleanu este  din ce în ce mai contestat  de conducătorii cluburilor  din Liga 1. La alegerile viitoare,  actualul șef al FRF va avea  adversari mult mai puterniciFoto: Mediafax
Răzvan Burleanu este din ce în ce mai contestat de conducătorii cluburilor din Liga 1. La alegerile viitoare, actualul șef al FRF va avea adversari mult mai puterniciFoto: Mediafax

Răzvan Burleanu şi subalternii săi sunt contestaţi de tehnicienii unor echipe ca Steaua, CSMS Iaşi, Viitorul şi Dinamo. Ioan Andone, antrenorul „câinilor”, chiar l-a acuzat că nu se pricepe la fotbal, iar cei care-l consiliază sunt la fel de slab pregătiţi.

Tot mai multe personaje din lumea sportului-rege sar la gâtul federalilor şi implicit al conducătorului lor. Tonul l-au dat steliştii. Au contestat numirea lui Daum, apoi selecţia şi totul a culminat cu declaraţiile lui Reghecampf prin care se scuza că nu a putut face rost de numărul de telefon al neamţului. Au fost chiar şi câteva schimburi de replici dure între stelist şi consilierul lui Burleanu, Andrei Vochin. 

Când apele păreau că s-au liniştit, anunţarea lotului pentru „dubla” cu Armenia şi Kazahstan i-a reamintit lui Hagi cum ex-selecţionerul Anghel Iordănescu l-a scos pe Tănase din lotul pentru Euro 2016. “L-am servit pe nea Puiu toată viaţa, dar a făcut-o. Nea Puiule, Tase (nr Florin Tănase) merita convocat! A fost cel mai bun tânăr jucător din România. Am fost singura echipă care nu a luat un jucător tânăr la Euro. De ce? Că cel mai bun era de la Hagi. Şi nu-l promovăm, să nu vândă Hagi. Sunt multe interese contra mea”, a tunat el. “Norocul meu a fost Lucescu. Dacă dădeam de ăştia de acum, cine ştie cât mai rămâneam la Constanţa”, a completat “Regele”. 

Patronul celor de la Viitorul a publicat ieri o scrisoare în care a arătat cu cifre că fotbaliştii săi, inclusiv fiul Ianis, au fost cei mai buni, dar nu au mai fost chemaţi la echipele naţionale, indiferent că sunt de tineret sau prima reprezentativă. În prezent, Benzar şi Marin sunt în lotul lărgit pentru meciurile din preliminariile CM cu Armenia şi Kazahstan. 

De aceeaşi parte cu Hagi s-a situat şi dinamovistul Ioan Andone, care după meciul direct cu trupa constănţeană l-a atacat direct pe Răzvan Burleanu. “Trebuia să candidez, erau şanse să nu mai fie Burleanu. N-am vrut. Toată lumea ştia că Gică Popescu are probleme şi s-au rugat să candidez. Păi, mai ajungea Burleanu preşedinte vreodată? Chiar aşa s-a schimbat lumea fotbalului?”, a anunţat “Fălcosul”. Apoi, a continuat: “N-ai ce să-i reproşezi lui, că atâta ştie. Dar dacă nu ştii, atunci îţi iei oameni lângă tine care să cunoască. Nu trebuie să ştii tu orice, că eşti Gheorghe Dracu’, dar cei de lângă trebuie să fie de meserie, să vină cu proiecte”. 

Niţă, prima victimă a lui Daum

Florin Niţă
Florin Niţă

Portarul Stelei, Florin Niţă, e primul anunţat că nu va rămâne în lotul pentru meciurile cu Armenia şi Kazahstan, el fiind motivul conflictului de acum o lună dintre antrenorul din Ghencea, Reghecampf, şi selecţionerul Daum. Acum, tehnicianul roş-albaştrilor susţine că nu consideră decizia ca una răzbunătoare. “Nu a fost nici un fel de supărare atunci şi nici acum nu este. Ei decid pentru selecţia pe care o fac şi pentru rezultate”, a spus Reghe.

Lucian Sânmărtean se desparte de naţională

Lucian Sânmărtean
Lucian Sânmărtean

Secundul naţionalei Ionuţ Badea a anunţat că “veteranul” Lucian Sânmărtean (36 de ani) nu va mai fi convocat la lot. “Sânmărtean e un jucător pe care l-am apreciat foarte mult şi-l apreciez în continuare, dar, din păcate, nu ne mai putem baza pe serviciile sale. A fost o realitate pe care Daum a ţinut să o discute cu el personal”, a spus Badea la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net