Un argentinian, director sportiv la Oţelul Galaţi

Ultima actualizare:

    Gabriel Viglianti
Gabriel Viglianti

Oţelul Galaţi a ieşit din zona nisipurilor mişcătoare şi încearcă să se întăreacă pe toate fronturile. După transferurile lui Astafei, Zaharia şi Vancea, moldovenii şi-au făcut rost şi de un director sportiv. Acesta este nimeni altul decât fostul lor jucător din tur, Gabriel Viglianti.

Mijlocaşul de 33 de ani şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi şi s-a retras oficial din activitate în cadrul unei conferinţe de presă. N-a stat însă nici o zi fără serviciu pentru că Narcis Răducan, preşedintele clubului, i-a propus să fie omul de legătură dintre vestiar şi conducere, iar el a acceptat.

„Viglianti mai avea contract cu noi până la vară, dar am decis de comun acord să încetăm colaborarea. Aveam nevoie de un director sportiv şi nu reuşisem să găsim pe nimeni de încredere. I-am propus funcţia lui Paraschiv, vara trecută, dar acesta a spus că vrea să mai joace. Primarul Marius Stan mi-a dat ideea să-l pun pe Gabriel şi s-a nimerit la fix. Şi eu mi-am început cariera de conducător tot la 33 de ani, iar faptul că e străin n-are nicio importanţă", a afirmat Narcis Răducan.

Gabriel Viglianti şi-a început cariera în Argentina, la Racing Club de Cordoba, iar apoi a jucat în cea mai mare parte a timpului într-o ţară foarte periculoasă. În 2003, mijlocaşul a plecat în Bolivia, unde a evoluat la Union Tarija, apoi la San Jose şi ultima dată la Bolivar. Oţelul l-a luat gratis de la Bolivar, în 2007, iar în aceşti cinci ani a bifat 102 meciuri pentru gălăţeni, înscriind şi 16 goluri. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net