United, ruşinea Angliei! Eliminată din Cupa Ligii de Bristol, o echipă de 41 de ori mai ieftină
„Diavolii” au pierdut contactul în campionat cu concitadinii „cetăţeni” şi le mai rămăseseră doar cele două cupe ca posibilitate de a ridica totuşi un trofeu deasupra capului în acest sezon. De miercuri seara au mai tăiat unul de pe listă şi într-o manieră penibilă.
Portughezul a odihnit câţiva jucători în deplasarea de la Bristol, dar i-a avut touşi în teren pe Ibrahimovic, Martial, Pogba şi Rashford, adică un atac de vis la care micuţa echipă din liga secundă nu trebuia să facă faţă. Când fotbalul nu e luat în serios te pedepseşte însă aspru, iar Manchester United a simţit asta pe pielea ei în sferturile Carabao Cup, vechea Cupă a Ligii. Echipa din sud-estul Angliei nu a fost complexată de cele 450 de milioane de euro cât valorează adversara şi a jucat de la egal la egal, deşi nu purtau în spate decât 11 milioane de euro, adică de 41 de ori mai puţin. Bryan a deschis scorul în minutul 51, Ibrahimovic, gol după 8 luni, a restabilit normalitatea 7 minute mai târziu, dar lovitura de graţie a fost primită de „Diavoli” în al treilea minut de prelungiri, când Smith a adus victoria locului 3 din Championship. O catastrofă pentru United, care îşi vede năruite speranţele la al doilea trofeu din trei posibile, după ce nici în campionat nu mai poate spera s-o prindă pe City. Iar după o asemenea ruşine au şi apărut glumele la adresa lui Pogba şi compania. „Mourinho va spune că a pierdut cu Bristol pentru că a cheltuit Guardiola 500 de milioane de euro”, e una dintre cele mai tari, dar nici ipoteza conform căreia United s-a lăsat eliminată ca să nu joace cu Manchester City în semifinale are farmecul ei. Pentru United a mai rămas doar Cupa FA, unde va întâlni pe Derby în primele zile ale lui ianuarie.