Universitatea Craiova a ieșit din lupta pentru titlu după eșecul cu Sepsi

Ultima actualizare:

    Craiova a fost învinsă de SepsiFOTO: Sportpictures.eu
Craiova a fost învinsă de SepsiFOTO: Sportpictures.eu

Universitatea Craiova a pierdut al doilea meci consecutiv în Liga 1 și din favorită la titlu a ieșit în doar 180 de minute din cursa pentru trofeu.

Sepsi a câștigat cu scorul de 2-0 în fața Universității Craiova, grație golurilor marcate de ogdan Mitrea, în minutul 45 şi de Claudiu Petrila, în minutul 4 al prelungirilor. Pentru acesta din urmă bucuria a fost dublă, pentru că el, fiind împrumutat de la CFR Cluj, și-a ajutat indirect și echipa de care aparține și la care se va întoarce din campionatul viitor.

”Din punctul meu de vedere, nu e gata lupta pentru titlu. Va fi destul de greu, dar trebuie să luptăm până la final. Ce să se întâmple? Am avut ocazia aceea prin Ivan, la scorul de 0-0. Alta era soarta partidei dacă dădea gol. Chiar nu mai am cuvinte, nu știu ce să mai zic. Uneori, seara, stau și mă gândesc. Poate sunt eu blestemat și nu pot câștiga un titlu. Nu știu. Ați văzut cum joacă echipele cu noi. Nu vreau să dezvolt acest subiect. Probabil au avut o primă, au meritat victoria, îi felicit”, a declarat după meci, supărat, Dan Nistor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gol Romania Adrian Rus jpg
csm bucuresti invinsa jpg
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
image
image