Vasluiul ţipă de foame

image
Jucătorii de la FC Vaslui au trăit în 2014 doar cu banii împrumutaţi de pe la rude sau prieteni (FOTO: Răzvan Păsărică)

Fotbalul românesc este în pragul colapsului şi dacă UEFA va obliga Federaţia să păstreze criteriul licenţierii, Liga I va fi masacrată. Majoritatea echipelor au restanţe mari către jucători, iar buboiul a explodat ieri şi la Vaslui.

De când Adrian Porumboiu s-a retras din prim plan, moldovenii au luat-o pe o pârtie descendentă. Şi nu neapărat competitiv, fiind pe locul patru în campionat, loc de cupe europene, ci financiar. Antal şi compania n-au mai fost plătiţi din octombrie 2013 şi au ajuns la capătul răbdării. Ultima promisiune neonorată, adică plata restanţelor până la 31 martie, i-a înfuriat pe jucători.

Aceştia au mers ieri, la ora 11.00, la baza de pregătire, dar l-au înştiinţat pe antrenorul Liviu Ciubotariu că nu se vor antrena în semn de protest faţă de conducere.

Fotbaliştii au preferat să rămână în sala de forţă, unde s-au jucat pe laptopuri şi telefoane şi au ameninţat că greva va continua până la primii bani intraţi pe carduri.

În aceste condiţii, staful tehnic se teme de ce este mai rău. „Vasluiul trece printr-o perioadă foarte grea. Niciodată în istoria acestui club nu au mai fost aşa momente. Aceşti jucători ar trebui să fie eroi pentru ceea ce fac în momentul de faţă. Numai eu ştiu cum îi motivez. Mi-aş dori ca nu cumva să se stingă lumina şi să se închidă uşa", a declarat Liviu Ciobotariu.

cub anamaria prodan animat gif
FotoJet (4) jpg
Simona Halep, Instagram jpg
cub armin nicoară png
Regina Elisabeta a II a și Printul Philip profimedia 0606103055 jpg
cuplu care pleaca in vacanta bagaje aeroport jpeg
cub anamaria prodan divorț png
Sylvester Stallone și Jennifer Flavin FOTO EPA-EFE
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
rafael nadal roger federer laver cup epa efe jpg
image
image
image
image
Simona Halep, Instagram jpg
Meci retragere Federer Foto EPA EFE
Un protestatar și-a incendiat brațul la Laver Cup FOTO EPA-EFE
tenis madrid epa efe h 55182184 jpeg
aeroclubul romaniei competitie acrobatie aeriana foto Facebook (5) jpg
Romania LetoniaU19, Sportpictures jpg