«Vreau să marchez din nou!»

Ultima actualizare:

La aproape doi ani distanţă, confruntarea se repetă, de această dată miza fiind accederea în grupe. Meciul tur se va juca diseară, în Elveţia, iar unul dintre eroii din 2010, speră într-o reeditare a acelui succes.

„Mi-aş dori să înscriu din nou, însă n-o să-mi cert colegii dacă o fac ei. Este foarte important să nu primim gol, dar nu vom merge să ne înghesuim în jurul careului nostru şi să bubuim mingile departe de el. Cea mai bună apărare e atacul, aşa că o să ne încercam şansele în ofensivă. Dacă am marca, ar fi perfect", a declarat fundaşul în vârstă de 30 de ani, care în 2010 a deschis scorul în minutul 9 al meciului cu Basel.

Rada spune că elveţienii nu mai au individualităţile din trecut, spre deosebire de CFR, care are trei guri mari de foc în atac, în frunte cu golgheterul grec.

„Faţă de acum doi ani, Basel mi se pare că a ramas aceeaşi echipă echilibrată, minus câţiva jucători importanţi. În campionat n-au nici o infrângere şi asta spune multe despre forma lor de moment. Comparativ cu CFR-ul de acum doi ani, echipa noastră cred că a câştigat la capitolul maturitate şi legături de joc. Forţa lor constă în echipă, nu neapărat într-un singur jucător. De cine ar trebui să se teamă ei de la CFR? E clar, în primul rând de atacanţii noştri, Kapetanos, Ronny şi Sougou", a afirmat Rada. Jucătorul a încheiat spunând că nimeni din lotul CFR-ului nu se gândeşte la bani, chiar dacă potul pentru accederea în grupe e uriaş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image