«Vrem să vedem Rio, dar nu în poze»
"Tricolorii" îi vor întâlni mâine, ora 21.00, pe batavi, liderii grupei, şi anunţă la unison că adversarii sunt favoriţi, însă speră ca jocul să se desfăşoare după "modelul" Turcia, 1-0, şi să vadă în realitate Brazilia, locul desfăşurării CM 2014.
"Nu suntem favoriţi, chiar dacă jucăm acasă. Olanda pleacă cu prima şansă, iar noi încă nu am realizat nimic, avem doar nouă puncte. Victoria cu Turcia a fost o surpriză pentru alţii, noi ne doream şi ne aşteptam să câştigăm la Istanbul.
Sperăm ca publicul să cânte 90 de minute şi să fie alături de noi pentru că ne dorim foarte mult o victorie cu Olanda E un adversar valoros, dar cu siguranţă nu ne vom preda", a prefaţat Torje partida cu elevii lui Louis van Gaal. Apoi, a anunţat că vrea să ajungă la Rio, dar nu ca turist:
"Deocamdată, în poze se vede Brazilia. Sperăm ca la finalul preliminariilor să o vedem şi în realitate". Şi, Marica a anunţat care este obiectivul său pentru "dubla" cu Olanda. "Eu, personal, mi-am propus patru puncte în cele două meciuri cu Olanda, asta ar fi ideal pentru noi. Deocamdată nu ne gândim la calificare", a spus atacantul. Omul pe care presa turcă l-a desemnat cel mai periculos după partida României de la Istanbul a explicat şi cum va decurge partida cu batavii.
"Olandezii sunt cu o clasă peste turci. Ştim că după victoria din Turcia toată lumea aşteaptă o victorie şi cu Olanda, dar trebuie să fim precauţi şi echilibraţi, pentru că această euforie ne poate costa. Olandezi au menajat anumiţi jucători cu Andorra, în timp ce noi suntem puţin obosiţi după lupta de la Istanbul. E clar că olandezii au prima şansă, ţinând cont şi de jucătorii pe care îi au în lot. Cunoaştem foarte bine valoarea Olandei, sperăm ca tactica domnului Piţurcă să fie cea câştigătoare şi împreună cu un public extraordinar ne vom lupta pentru un rezultat bun", a mai spus Marica.
Faţă de partida cu Andorra, batavii vor face mai multe modificări în primul «11» .
Delegaţia din "Ţara Lalelelor" va sosi azi la Bucureşti, dar din lot vor lipsi oameni ca Robben şi Schaken. Olandezii se vor caza la hotelul Hilton Athenee Palace, după care, la ora 20.00, selecţionerul Loius van Gaal va susţine o conferinţă de presă, urmată la 20.30 de antrenamentul oficial. La şedinţa de pregătire, staff-ul tehnic va contura echipa de bază, în condiţiile în care vor lipsi oameni importanţi.
Astfel, atacantul Ruben Schaken s-a accidentat la genunchi contra Andorrei, în partida sa de debut, şi nu va juca mâine. Robben a anunţat deja că nu va veni la Bucureşti şi în locul celor doi, selecţionerul i-a convocat pe atacantul Eljero Elia de la Werder Bremen şi pe mijlocaşul Jordy Clasie de Feyenoord Rotterdam. În cazul în care Clasie va fi titular, aşa cum s-a întâmplat în meciurile cu Turcia şi Ungaria, Nigel de Jong va sta pe bancă. În plus, Huntelaar, care a jucat din primul minut contra Andorrei, va fi rezervă, Van Persie urmând să joace contra românilor.