Ziua "James" la Madrid! Golgheterul Mondialului semnează cu Real
Săptămâna şi transferul „bombă“ la Real. După ce „galacticii“ l-au prezentat la 17 iulie pe Toni Kroos, mijlocaşul german care a impresionat la CM, astăzi se va oficializa şi transferul lui James Rodriguez (23 de ani) de la AS Monaco.
Decarul columbian pe care mulţi l-au văzut drept cel mai bun jucător de la Mondialul din Brazilia s-a ales până la urmă cu titlul de golgheter al turneului (şase goluri), cu admiraţia întregii lumi şi cu atenţia Realului. Mai ales după ce-a declarat că preferă echipa „blanco“ rivalilor de la Barcelona. Cum impresarul său, portughezul Jorge Mendes, este de-al casei la Real, mutarea s-a făcut destul de repede. Şi toată lumea e fericită.
Monaco, echipa care a plătit în vara trecut 45 de milioane pentru a-l transfera pe mijlocaşul ofensiv de la Porto, se alege cu 75 de milioane (suma ajunge la 80 cu clauzele de performanţă), Realul cu un star, iar Rodriguez cu contract fabulos. Unul întins pe şase sezoane, cu un salariu anual de 7 milioane de euro. În plus, playmakerul a devenit şi cel mai scump jucător columbian (recordul de 60 de milioane de euro îl deţinea transferul lui Falcao de la Atletico la Monaco).