Gestul Turciei, în memoria lui Mircea Lucescu. Anunțul din „Țara Semilunei”

Ultima actualizare:

Mircea Lucescu a avut un puternic impact inclusiv în fotbalul turc, acolo unde era iubit și adulat pentru performanțele sale ca antrenor, atât la Galatasaray Istanbul, cât și la Beșiktaș și chiar echipa națională de fotbal a Turciei. În memoria sa, Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat, miercuri, că la toate meciurile din ligile profesioniste din „Țara Semilunei”, din perioada 8-13 aprilie, se va ţine un minut de reculegere, iar echipele vor purta banderole negre.

Mircea Lucescu a fost foarte iubit în Turcia, acolo unde a antrenat (FOTO: Sportpictures)
Mircea Lucescu a fost foarte iubit în Turcia, acolo unde a antrenat (FOTO: Sportpictures)

„În memoria lui Mircea Lucescu, una dintre personalităţile marcante ale fotbalului turc şi mondial, fost antrenor al echipei naţionale, precum şi al cluburilor Galatasaray şi Beşiktaş, se va ţine reculegere timp de un minut înaintea tuturor meciurilor din Ligile Profesioniste care se vor disputa, în perioada 8-13 aprilie. De asemenea, cluburile care doresc acest lucru vor putea purta banderole negre”, este anunţul oficial al turcilor. 

A adus trofee importante în vitrina echipelor din Turcia

De-a lungul carierei sale, Lucescu a antrenat în Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004), dar şi naţionala Turciei (2017-2019), câștigând campionatul Turciei de două ori, cu Galatasaray în 2002 şi cu Beşiktaş în 2003 şi Supercupa Europei cu Galatasaray, în 2000. De altfel, ultimul meci la care a stat pe banca tehnică, de data aceasta a echipei naționale a României, s-a disputat în Turcia, la finele lunii martie. Atunci, legenda din „sportul rege” a devenit cel mai în vârstă antrenor activ din lume, la 80 de ani şi 240 de zile. 
Reamintim că Lucescu Sr. a murit, marți, la 80 de ani, lăsând în urmă o viață dedicată fotbalului, atât ca jucător, cât și ca antrenor - apreciat şi iubit oriunde a activat, Lucescu a impresionat prin dăruire în România, Italia, Rusia, Turcia sau Ucraina. Fostul mare tehnician va fi înmormântat în prima parte a zilei de vineri, iar începând de miercuri va avea loc ceremonia de „adio”. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Mircea Lucescu (EPA) 3 jpg
Mircea Lucescu 1 (FOTO Click!) jpeg
Mircea Lucescu (EPA) 2 jpg
image png
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image png
image
image