Mihăilă pleacă din Serie A pentru fotbalul turc. Schimbare și pentru Drăguș

Valentin Mihăilă (25 de ani) și-a încheiat socotelile cu Serie A, lăsând în urmă Parma FC și ajungând la o înțelegere cu clubul turc Çaykur Rizespor, acesta din urmă oficializând, vineri,  transferul atacantului român.

Valentin Mihăilă e gata pentru fotbalul turc (FOTO: Facebook)
Valentin Mihăilă e gata pentru fotbalul turc (FOTO: Facebook)

„După ce clubul nostru a ajuns la un acord cu Parma, una dintre echipele italiene din Serie A, experimentatul atacant Mihăilă, a venit în Turcia şi a fost supus unui control medical la Spitalul Acıbadem Fulya. După analizele de sânge, jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost examinat în secţiile de ortopedie, medicină internă, oftalmologie, otorinolaringologie, chirurgie generală şi cardiologie, iar screening-ul său medical a fost completat cu teste pulmonare şi de efort.

Drăguș schimbă echipele în eșalonul turc

Urmând protocoalele încheiate cu Parma şi jucătorul, Mihăilă a semnat un contract pe patru ani. Mihăilă, care a îmbrăcat şi tricoul naţionalei României, a jucat de 21 de ori pentru Parma, în sezonul trecut. Îi urăm bun venit noului nostru transfer, Valentin Mihăilă, şi îi urăm succes”, a notat clubul turc pe site-ul său oficial, despre fotbalistul cu 51 de selecții la echipa națională a României. Mihăilă nu este la prima plecare de la Parma, acest lucru petrecându-se și în anul 2022, când s-a dus sub formă de împrumut la Atalanta Bergamo. Oferta lui Rizespor s-ar fi ridicat la două milioane de euro, contractul său fiind prevăzut cu un salariu de 1.200.000 de euro pe sezon, considerabil mai mare față de cel de la Parma, de 480.000 de euro.
O altă mutare petrecută, tot vineri, în fotbalul turc îl are în centrul atenției pe Denis Drăguş, clubul Trabzonspor anunțând că l-a împrumutat la Eyüpspor, grupare care, de asemenea, activează în primul eşalon din Turcia. „S-a ajuns la un acord privind transferul temporar al jucătorului nostru profesionist Denis Draguş la clubul Eyüpspor, până la sfârşitul sezonului 2025/2026”, a punctat echipa „de drept” a românului. Potrivit turcilor, Drăguș urmează să aibă un salariu anual de 1.700.000 de euro.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Virgil van Dijk si doi dintre cei trei copii ai lui Diogo Jota (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook, Al Nassr) jpg
Fotbalistul Gică Hagi a purtat cu cinste tricoul cu numărul 10 jpeg
Cristi Chivu (Facebook, Inter) jpg
Luis de la Fuente, selectionar nationala Spania (EPA) jpg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Robert Lewandowski (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net