Pe urmele tatălui: fiul lui Leo Messi a debutat în fotbalul argentinian

Leo Messi are urmași în „sportul rege”, după ce fiul său cel mare, Thiago Messi, a debutat, luni, la turneul „Newell's Cup” din oraşul argentinian Rosario, informează presa internațională. 

Leo Messi și Antonella Roccuzzo au trei copii împreună (FOTO: Getty Images)
Leo Messi și Antonella Roccuzzo au trei copii împreună (FOTO: Getty Images)

La cei 12 ani ai săi, Thiago Messi a jucat cu tricoul cu numărul 10 al unei echipe de juniori de la Inter Miami, care a pierdut, luni, cu 0-1 în faţa gazdelor de la Newell's Old Boys, în tradiţionala competiţie sub 13 ani. Înapoi în timp, Lionel Messi a debutat ca fotbalist la clubul argentinian din Rosario, oraş situat la 300 de kilometri nord-vest de capitala Buenos Aires.

Tatăl său, marele absent de la debut

Martori ai marelui eveniment din viața lui Thiago Messi au fost mama sa, Antonela Roccuzzo, precum și mai mulţi membri ai familiei sale, inclusiv bunicii Jorge Messi şi Celia Cuccittini, toți urmărindu-l din tribune. Totuși, Lionel Messi nu s-a numărat printre cei prezenți. 
Thiago Messi, care a fost înlocuit în repriza a doua, a jucat alături de prietenul său Benjamín Suárez, fiul atacantului uruguayan Luis Suárez, coechipier şi prieten apropiat al lui Messi la FC Barcelona şi, între timp, la Inter Miami. Cu o zi în urmă înaintea debutului, Messi şi Suárez se aflau în Rosario după eliminarea timpurie a lui Inter Miami în playoff-ul Major League Soccer, asistând la un meci amical al echipei U13 a lui Inter Miami cu Unión la acelaşi complex sportiv, turneul de juniori din Argentina reunind opt echipe din America de Nord şi de Sud.
Thiago Messi este unul dintre cei trei copii, de altfel cel mai mare, pe care Leo Messi și Antonella Roccuzzo îi au împreună, aceștia din urmă fiind căsătoriți din 2017. În plan sportiv, starul argentinian a consemnat un record de opt Baloane de Aur, fiind totodată desemnat cel mai bun jucător din lume de către FIFA de opt ori, remarcându-se totodată cel mai decorat fotbalist din istorie, cu 44 de trofee în palmaresul din „sportul rege”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Camilla și Charles, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
elias charalambous fcsb facebook (2) jpg
Istvan Kovacs, Bayern PSG (EPA) jpg
Novak Djokovic si Juan Martín del Potro (EPA) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
UTA Arad CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Pickleball  jpg
david popovici jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net