Primul antrenament sub comanda lui Mircea Lucescu. Convocare-surpriză

Ultima actualizare:

Echipa națională de fotbal a României a efectuat cel dintâi antrenament sub comanda lui Mircea Lucescu, revenit la prima reprezentativă a țării noastre, după o pauză de 38 de ani- duminică, tehnicianul de 79 de ani a condus prima şedinţă de pregătire.

Mircea Lucescu a efectuat primul său antrenament la națională (FOTO: Sportpictures)
Mircea Lucescu a efectuat primul său antrenament la națională (FOTO: Sportpictures)

Prezent pentru prima dată în fața „tricolorilor” în noua ipostază, Lucescu Senior i-a felicitat pentru parcursul de la EURO 2024, adăugând că așteaptă de la ei să-și depășească limitele și să atingă nivelul superior sub comanda sa. 

Schimbare de ultim moment în lotul României

Antrenamentul s-a desfășurat la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, unde au fost prezenţi 15 dintre jucătorii convocaţi pentru meciurile de luna această, când România va întâlni Kosovo şi Lituania, în periplul său din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, marele obiectiv fiind calificarea la Campionatul Mondial din 2026. La şedinţa de pregătire din weekend au participat Florin Niţă, Laurențiu Popescu, Deian Sorescu, Nicușor Bancu, Cristian Manea, Andrei Raţiu, Andrei Burcă, Virgil Ghiţă, Dennis Man, Valentin Mihăilă, Alexandru Mitriţă, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Florinel Coman şi Ianis Hagi, antrenamentul durând puţin peste o oră şi incluzând exerciţii de pasare. Totodată, jucătorii care au avut meciuri, în weekend, au beneficiat de un program special, adaptat pentru a le permite să se recupereze repede și eficient. 
După ce Horațiu Moldovan (26 de ani) a refuzat convocarea la echipa națională pentru meciurile din septembrie, motivând că vrea să rămână la noua echipă de club, US Sassuolo, pentru a încerca să câștige locul de titular, selecționerul Mircea Lucescu s-a văzut nevoit să caute urgent o alternativă. Așa s-a ajuns la portarul lui CSU Craiova, Popescu (27 de ani), titular la echipa sa, care se află la prima convocare la echipa națională de seniori.
Primul duel al României din seria de meciuri în Liga Națiunilor va fi împotriva lui Kosovo, în deplasare, pe 6 septembrie, de la 21.45, urmat de o partidă cu Lituania, acasă, pe Stadionul Steaua, pe 9 septembrie, de la aceeași oră.

Programul României în Liga Națiunilor

6 septembrie: Kosovo-România
9 septembrie: România-Lituania
12 octombrie: Cipru-România
15 octombrie: Lituania-România
15 noiembrie: România-Kosovo
18 noiembrie: România-Cipru

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net