Şeful puştilor de la Dinamo a jucat cu Romario

Ultima actualizare:

    250 de copii sunt înscrişi  în cele 11 grupe ale Centrului  de Copii şi Juniori Dinamo
250 de copii sunt înscrişi în cele 11 grupe ale Centrului de Copii şi Juniori Dinamo

Răduţă a făcut parte dintre „tricolori” din 1991, dar cu un an înainte de CM din America a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a pierdut şansa de a fi în echipa care a ajuns în sferturile de finală.

Fostul mijlocaş a crescut la Dinamo alături de Stelea sau Prunea, a activat la Luceafărul împreună cu Hagi şi a fost convocat la toate loturile naţionale. A jucat şi-n străinătate, în Germania şi Elveţia, iar vara trecută antrena în ligile inferioare, la Progresul Cernica. Atunci a primit un telefon din partea roş-albilor şi a acceptat să preia Centrul de Copii al roş-albilor.

Am semnat imediat, nici nu m-a interesat salariul. M-a încântat ideea reconstrucţiei cu tineri şi vom avea o echipă cu toate atuurile pentru marea performanţă", a spus acesta.

Însă, Răduţă a avut şansa să joace contra unor nume mari ale fotbalului mondial şi păstrează ca suvenir tricoul lui Romario.

„În '91 am fost convocat la echipa naţională formată numai din jucători care evoluau în campionatul intern de antrenorul de atunci, Mircea Rădulescu. Am avut privilegiul să-i cunosc pe Romario, Bebeto şi Leonardo. Nu că m-am pozat cu ei, ci am jucat împotriva lor într-un meci amical, la Londrina, în 1991. Câţi fotbalişti români pot spune asta? Cu Romario chiar am stat de vorbă după meci. Am schimbat tricoul cu el. Un om modest, extrem de prietenos, dornic să afle foarte multe despre ţara noastră", a precizat dinamovistul.

Apoi, a explicat cum i s-a încheiat visul de a ajunge la un Campionat Mondial: „De câte ori îmi amintesc cum am ratat SUA 94 mă cuprinde nostalgia. În 1993 am suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi am pierdut orice şansă de a mai juca la naţională. Am urmărit turneul final la televizor şi mă gândeam cum ar fi fost să mă aflu şi eu acolo. Mă mai gândesc şi azi".

CV Gabi Răduţă
CV Gabi Răduţă

Născut pe 15.09.1965 (Bucureşti)Post: MijlocaşDebut: 06.03. 1988, Sportul Studenţesc - Univ. Craiova 1-11987-1993 Sportul Studenţesc1993-1994 Dinamo1994-1995 FC Braşov, FC Naţional1995-1996 FC Naţional, FC Braşov1996-1997 FC Braşov, FC Naţional1997-2002 Wupertaller (Germania).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ianis hagi rangers profimedia jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Minge - fotbal
Alin Alexuc (Facebook) jpg
Stanciu Facebook jpg
Simona Halep (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net