Paula Seling cântă la X Factor de ziua ei
S-a născut într-o zi sfântă şi a fost înzestrată cu un dar aparte: o voce superbă care a făcut-o să fie apreciată drept cea mai bună voce feminină din ţara noastră. Anul acesta, Paula Seling îşi va petrece ziua de naştere în compania concurenţilor ei de la X Factor, dar şi a echipei care i-a devenit o a doua familie. Mai mult, Paula va urca pe scena X Factor şi în calitate de artist. Ea le va cânta românilor duminică, înainte de a afla care sunt finaliştii competiţiei.
În prima zi de Crăciun, jurata X Factor împlineşte 33 de ani şi îşi va petrece aproape întreaga zi în compania colegilor şi a concurenţilor. Paula mai are în concurs o singură trupă, însă este încrezătoare că poate ajunge cu T&L în finală. Acesta ar fi, de altfel, şi cadoul pe care Larisa şi Gabriel îşi doresc să i-l ofere mentorei lor.
Ei ar putea să îi facă o bucurie Paulei înca de mâine seară şi să o scutească de emoţiile aşteptării. Pentru prima dată, încă de la finalul galei de sâmbătă, publicul îl va trimite în marea finală pe unul dintre concurenţi. Cel care se va afla pe o poziţie sigură va fi automat calificat în finala din prima zi a lui 2012, însă ca şi până acum, nu se va şti dacă este cel care a însumat cele mai multe voturi sau dacă doar nu se află printre ultimii doi, pasibili să intre la duel.
Duminică, se vor afla ceilalţi doi concurenţi calificaţi în marea finală, nu înainte însă ca Paula Seling să le cânte românilor la X FactorAlin Văduva şi Iulian Vasile din categoria lui Adrian Sînă, Andrei Leonte din categoria lui Mihai Morar şi T&L, grupul din categoria Paulei Seling sunt cei patru concurenţi care vor păşi din nou în seara magică de Ajun în lumina reflectoarelor pentru a dovedi telespectatorilor că locul lor este pe scenă. Cei cinci vor interpreta câte două melodii fiecare, în acompaniamentul unui live band.
Tematica melodiilor se înscrie în atmosfera specială a Crăciunului, iar scenografiile şi surprizele pregătite de echipa X Factor vor întrece orice aşteptări.