«Va fi sigur numărul 1 mondial» Numele mari în sportul românesc o văd lider
Ascensiunea fulminantă a Simonei Halep este considerată normală de către specialiștii din tenisul românesc. Chiar dacă foștii mari sportivi au explicații diferite privind momentele-cheie ale carierei jucătoarei de 23 de ani, au și un punct comun: în mod sigur Halep va ajunge la un moment dat lider în clasamentul mondial.
Fie că e vorba de Ion Țiriac, Ilie Năstase sau Ruxandra Dragomir, toți foștii tenismani afirmă într-un singur glas că românca noastră va fi regină în circuitul feminim. Mai devreme sau mai târziu, asta depinde strict de evoluțiile Simonei.
”Toată lumea poate să ajungă numărul unu mondial, eu nu mai pot să ajung numărul unu mondial la nimic, dar toată lumea poate şi Simona Halep este o mare jucătoare mică. Dacă o pui lângă Williams aia mai tânără, aia are cam vreo 30 de kilograme mai mult şi 20 de centimetri. Dacă o pui lângă Venus, aia are 25 sau nu ştiu câţi centimetri mai mulţi. Adică Simona nu are înălţimea aia şi nu are nici forţa aia. Dar Simona poate compensa forţa cu viteza. Asta are. Şi cu capul. Şi cu inima, că fata asta se pare că nu are plămâni, are două inimi, una în dreapta, una în stânga. Se poate. Simona Halep are calităţile”, este de părere Ion Țiriac.
Partenerul lui de pe vremuri din meciurile de dublu, Ilie Năstase a compartat-o pe Halep cu fosta mare stea a tenisului, Chirs Evert.
"Nu am crezut că poate să explodeze așa. A jucat foarte multe turnee, acesta este secretul ei. Tenisul îți dă încredere și urci. Acum toată lumea vrea s-o bată pe ea. Poate să ajungă numărul 1. Dacă se duce Serena, apoi și Șarapova, că sunt mai în vârstă, îi va fi și mai simplu. Oarecum seamănă cu Chris Evert”.
Fosta șefă de la Federația Română de Tenis, Ruxandra Dragomir, știe care va fi momentul de descătușare al Simonei: ”Are nevoie de un titlu de Grand Slam. Dacă va ajunge să câştige un turneu de Grand Slam cu siguranţă va ajunge numărul 1 în lume. Este foarte important să reuşeşti să te menţii la un nivel atât de ridicat. Ştiu sigur că ea are potenţialul necesar pentru a ajunge numărul 1 în lume”.
A fost premiată de WTA în 2013
Ascensiunea Simonei Halep în tenisul mondial a fost observată şi de WTA. În 2013, după cele 6 titluri cucerite, pe când ocupa locul 11 în lume, Simona a primit titlul de”Most Improved Player of the Year”, jucătoarea cu cel mai mare progres din an. A fost a doua româncă învingătoare la această categorie, după ce, în urmă cu mulţi ani, Virginia Ruzici, actualul manager al constănţencei, primise un premiu similar. La finalul anului 2014, Simona a fost nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare. Dar în ultimul an românca a devenit o obişnuită a categoriilor „jucătoarea lunii” sau „lovitura lunii”, ceea ce nu este decât o reconfirmare a valorii extraordinare a sportivei noastre.