Acestea sunt cele mai căutate city breakuri ale toamnei

Ultima actualizare:

    Roma este una dintre destinaţiile de city break preferate de româniFoto: greenlight.travel
Roma este una dintre destinaţiile de city break preferate de româniFoto: greenlight.travel

Cum ar fi să vă beţi cafeaua pe Champs Elysee? Sau să vă plimbaţi pe celebrul bulevard Las Ramblas? Acum este anotimpul perfect să o faceţi! E o toamnă lungă şi frumoasă, iar agenţiile de turism ne îmbie cu oferte pentru toate buzunarele. Barcelona, Paris, Roma şi chiar Belgrad sunt cele mai căutate destinaţii pentru un city-break!

"Toamna aceasta avem oferte foarte bune pe destinaţiile călduroase din sudul Europei, cum ar fi Roma, Barcelona, Catania, Napoli. Tarifele încep de la 195 de euro. În funcţie de dorinţa clientului putem caza la hoteluri de trei stele, patru stele, chiar şi cinci stele. Tarifele includ taxele de aeroport, micul dejun, cazarea, dar şi asigurarea medicală şi storno", a spus Ruxandra Dima, consultant turism, pentru emisiunea "Focus Magazin", de la Prima TV.

"Când vine vorba de un city-break, Belgrad se află printre preferinţele românilor. Cu o bogată istorie, oraşul a fost distrus şi reconstruit de 40 de ori! Vizitaţi cetatea Kalemegdan şi biserica Trandafirilor şi nu rataţi o plimbare pe strada Knez Mihailova de-a lungul căreia sunt plasate clădiri din secolul al-18-lea. Belgrad, mai nou, a apărut pe lista dorinţelor turiştilor noştri. Aceştia îşi doresc acest oraş pentru a lua masa sau pentru a-şi bea cafeaua pe malul Dunării, dar şi pentru viaţa de noapte agitată", a mai spus Ruxandra Dima. 

Sofisticatul Paris cu ale lui cafenele, parcuri superbe şi clădiri elegante vă aşteaptă să-l descoperiţi în doi sau alături de prieteni. Includeţi în programul vostru o croazieră pe Sena, o vizită la Luvru, Notre Dame, urcaţi-vă în Turnul Eiffel şi bucuraţi-vă de panorama oraşului de la Montmartre.

"Le-aş recomanda Parisul. Tarifele încep de la 260 de euro de persoană", a completat Ruxandra Dima.

Dar ce ziceţi  de "Roma? "Oraşul Etern" sau "Oraşul celor şapte coline" vă aşteaptă cu nenumărate atracţii! Colloseumul, Fontana din Trevi, Scările Spaniole, dar şi muzeele Vaticanului trebuie să se afle pe lista voastră când decideţi să vizitaţi Roma: "Este mult mai cald ca în Bucureşti şi de aceea mulţi turişti caută această destinaţie în mod special în această perioadă. Cu tarife începând de la 200 de euro de persoană, cazare la hotel de trei stele". 

Oraşul lui Gaudi vă atrage cu Sagrada Familia, parcul Guell, bulevardul Las Ramblas, stadionul FC Barcelona, o plajă superbă şi o groază de terase şi restaurante unde puteţi bea un pahar de sangria şi savura delicioasa paella: "Barcelona este căutată în această toamnă, datorită termperaturilor ridicate şi a mâncării delicioase. Undeva la 260-280 de euro de persoană, cazare la hotel de 2 stele, în centrul Barcelonei aproape de Las Ramblas".

Dar nu numai acestea sunt cele mai căutate city break-uri ale toamnei.

"Cu siguranţă Paris şi Roma sunt cele mai căutate destinaţii în această toamnă, dar nu excludem de pe lista noastră nici Viena, Catania, mai nou Budapesta, Belgradul, cum am spus, şi destinaţii din Germania: Dusseldorf, Munchen şi Berlin", a completat Ruxandra Dima.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net