Adevărul despre lupta pentru viaţă a lui Gabriel Cotabiţă VIDEO
Veşti îmbucurătoare de la medici despre starea lui Gabriel Cotabiţă. Cântăreţul este conştient şi respiră singur, având totuşi momente în care are nevoie de mască de oxigen. Specialiştii neurologi spun că, deşi artistul a depăşit perioada critică, recuperarea cerebrală va fi marea lui încercare.
Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a ieşit din comă, au anunţat, joi (4 iunie), medicii de la Spitalul Floreasca. “De sperat, am sperat permanent că-şi va reveni. I-am trimis energie mentală pozitivă, am făcut cu toţii rugăciuni pentru el la aceeaşi oră”, ne-a spus prietenul lui apropiat, compozitorul Horia Moculescu.
”Gabi are trei fete excepţionale, ele şi mama lui, care a fost tot timpul lângă el la spital, sunt cele care l-au adus înapoi. E un miracol! Eu nu am fost la spital, dar am ştiut în fiecare zi care era situaţia lui reală”, a mai adăugat Moculescu.
Potrivit unui comunicat transmis joi (4 iunie) de medicii de la Spitalul Floreasca, „pacientul prezintă o suferinţă cerebrală postanoxică (n.r. anoxie - tulburare provocată de scăderea sub valorile normale a oxigenului din ţesuturile organismului)”.
«Riscul vital a fost depăşit»
Medicii mai spun că artistul este evaluat, în prezent, la 13 puncte pe scala Glasgow (n.r. de evaluare a stării de comă de la 3 - comă profundă - la 15). „Este conştient, momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spaţială şi agitaţie psihomotorie în planul patului”, adaugă specialiştii. Potrivit acestora, Cotabiţă respiră spontan, necesitând intermitent mască de oxigen. „Pacientul are funcţiile vitale în parametrii normali, se alimentează per os (n.r. pe gură), beneficiază zilnic de şedinţe de psihoterapie şi fiziokinetoterapie”, mai menţionează medicii, care spun totuşi că „starea de sănătate a pacientului este încă fragilă”.
Specialiştii neurologi afirmă că scorul 13 al GCS indică faptul că pacientul nu este mai rău decât a fost, ceea ce este un element pozitiv, dar nu esenţial pentru funcţia creierului. „Partea esenţială este recuperarea cerebrală, recuperarea funcţională a creierului. Trebuie ştiut faptul că, faţă de alte organe, creierul nu suportă mai mult de câteva minute o suferiţă. Aspectele menţionate de medici indică faptul că riscul vital, adică cel care ţine de supravieţuire, a fost depăşit. Problema care se pune acum este dacă această stare mai bună va rezolva problema principală: recuperarea cerebrală”, ne-a explicat prof. dr. Constantin Popa, neurolog.
A făcut stop cardio-respirator pe 8 mai
Gabriel Cotabiţă a fost găsit, pe 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. Investigaţiile au indicat drept cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente.
Un examen RMN efectuat pe 12 mai a pus în evidenţă prezenţa unor zone de leziuni cerebrale grave. Familia artistului este din ce în ce mai încrezătoare în puterea de recuperare a cântăreţului. De altfel, una dintre cele trei fiice ale sale, Aela, a scris, joi, pe o reţea de socializare: „Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic şi ambiţios este şi reuşeşte să uimească atât echipa medicală, cât şi pe noi cu progresele pe care le face. Am depăşit o etapă în acest drum. Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri şi suntem încrezătoare”.
«Au adus preoţi şi icoane în salon»
Regizorul George Ciubotaru, un apropiat al cântăreţului, este încântat de veştile bune. “Gabi a rostit primele cuvinte acum patru zile. A fost o minune, un miracol! Primele lui cuvinte au fost numele fetelor, le-a strigat, a întrebat de ele. A vorbit coerent. Nici medicii nu mai credeau în revenirea lui. Nu se aştepta nimeni să se mai recupereze după trei săptămâni de comă. În salon nu au voie decât fetele şi prietena lui. Gabi este un tip mândru, nu ar vrea nici măcar ca prietenii să-l vadă în această stare. E un tip puternic şi este meritul lui că a avut forţa să-şi revină. Şi fetele l-au ajutat mult, au adus preoţi peste preoţi în salonul lui şi s-au rugat la icoane făcătoare de minuni.”