Alexandra Stan vrea să-l vadă după gratii pe impresarul bătăuş

Ultima actualizare:

    Alexandra Stan (26 de ani)foto: Arhiva Personală
Alexandra Stan (26 de ani)foto: Arhiva Personală

Alexandra Stan (26 de ani) nu uită și nu iartă! Solista i-a cerut daune de 1.250.000 de euro lui Marcel Prodan, impresarul pe care l-a acuzat că a bătut-o. Totuși, decizia luată de magistrați a nemulțumit-o, artista considerând că pedeapsa nu este una pe măsura faptelor.

Timp de doi ani s-a luptat în tribunale, iar instanța abia acum s-a pronunțat. Marcel Prodan a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu suspendare. Cât despre daune, acestea se coboară la 193 de euro pentru îngrijirile medicale și 10.000 de euro, daune morale. Mult prea puțin, consideră Alexandra Stan, care este hotărâtă să facă apel.

„Nu, nu sunt mulțumită, tocmai de asta vom face apel. Iar, na... nu știu să spun detalii din astea judecătorești, și mi-e să nu greșesc, deci o să vă zică avocatul meu mai multe”, le-a mărturisit artista, reporterilor emisiunii Focus Magazin, difuzată de luni până joi, de la ora 00.15, la Prima TV.

Dacă la proces nu a obţinut mare lucru, în schimb Alexandrei îi merge bine în amor. Formează un cuplu cu Bogdan, care a însoţit-o şi la tribunal şi pe care îl scoate mai nou şi pe la evenimente mondene: „Trebuie să recunosc, m-aţi prins, asta e! Nu mai am ce să mai zic, nu mai pot să mai ascund chestia asta, este într-adevăr iubitul meu. Este şi el un artist, dar deocamdată nu cred că îşi doreşte să stea în lumina reflectoarelor. Mă susţine în orice inclusiv în scandaluri ca să zic aşa. Nu tot timpul, în ultimele opt luni. Acest proces s-a desfăşurat pe doi ani sau ceva de genul, doi ani şi, deci în ultimele opt luni”.

Pe Bogdan nu îl cunoaște de azi, de ieri, ci de 10 ani de zile. Totuși, abia acum s-a legat ceva între ei doi. „De câteva luni, de şase luni. Nu, mai mult. Imediat stai..de opt luni. Nu a existat atracţie între noi, o singură dată a existat o tentativă da nu am zis hai mai bine s-o lăsăm aşa, iar astă vară pur şi simplu s-a întâmplat să ne îndrăgostim unul de celălalt. Ne-am mutat împreună. În Bucureşti, eu locuiesc în Bucureşti de doi ani, aproape trei”, a mai declarat Alexandra Stan. Şi dacă tot a fost Ziua femeii, solista a fost răsfăţată de iubit şi cu o cină romantică, la lumina lumânărilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net