Alina Eremia, îndrăgostită? Uite de cine îi place
„A fost o nebunie să cred că pot să zbor, dar cu tine de mână a fost ușor”. Așa sună versurile celei mai noi melodii lansate de Alina Eremia și, deși este vorba despre o poveste de dragoste tristă, artista e mai fericită ca niciodată.
Alina a venit în platoul emisiunii Click!, difuzată de luni până joi, de la ora 23.30, de la Prima TV. Aici, frumoasa vedetă a vorbit despre inspirația care a dus la realizarea melodiei „A fost o nebunie”, dar și despre relațiile ei amoroase. Mai mult, Alina ne-a dezvăluit care este actorul de la Hollywood după care i sau aprins călcâiele.
Ca o artistă care se respectă, Alina a muncit foarte mult la cel mai nou single al ei și a scris chiar ea versurile. Iar sursa de inspirație a fost una reală: „Este adevărat, eu am scris textul în întregime. Este o poveste inspirată din realitate, pentru că poveștile reale sunt cele mai frumoase, cele care te ating cel mai repede și uite că mesajul piesei a ajuns la inimile telespectatorilor foarte, foarte repede și se pare că mulți dintre ei s-au regăsit”. Cu toate acestea, se pare că viața amoroasă a blondinei nu a avut absolut nici o legătură cu versurile:„Uneori și a noastră a artiștilor, alteori a oamenilor din jurul nostru. Fiecare avem experiențe, fiecare ne îndrăgostim, fiecare suntem decepționați, dar important este să trecem peste și uite ce lucruri frumoase pot ieși chiar și din lucruri aparent mai triste”.
Însă, Alina nu neagă că a fost și ea îndrăgostită de câteva ori: „De multe ori se confundă sentimentele. Am fost și eu îndrăgostită o dată sau de două ori probabil, e un sentiment frumos pe care toți vrem să-l păstrăm și să-l experimentăm de fiecare dată, pentru că ne menține vii, ne menține fericiți”. Și încă mai este îndrăgostită, dar nu așa cum crede toată lumea. Vedeta este îndrăgostită de munca ei: „Acum sunt îndrăgostită și sunt indrăgostită de când mă știu de muzică. Momentan nu sunt îndrăgostită, de asta am și scris piesa asta”, a glumit ea.
Și nici chiar acum, când mai are numai un an până va fi actriță în mod oficial, artista nu vrea să renunțe la cariera muzicală. Ba dimpotrivă, aceasta este hotărâtă să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a le îmbina armonios pe cele două, în așa fel încât să nu trebuiască să renunțe la nici una dintre ele: „Muzica este prima mea dragoste, însă și actoria se numără printre pasiunile mele și nu aș vrea să o dau la o parte. Uite că m-am folosit și de «instrumentul» ăsta și în cel mai recent clip. Am încercat să transpun toate emoțiile, toate sentimentele în latura mea de artist. Am încercat să arăt că și noi artiștii avem sentimente, avem trăiri, chiar dacă în fața camerelor de luat vederi, uite, suntem cu zâmbetul pe buze. Nu că acum aș fi fake, să nu se înțeleagă greșit, eu sunt foarte fericită în momentul de față. Dar asta nu înseamnă că de fiecare dată sufletul nostru zâmbește”.
Iar cum cea mai bună variantă de a îmbina muzica cu filmul este genul musical, Alina nu se dă în lături de la o astfel de producție:„Să știi că m-ar tenta foarte mult o propunere de genul și chiar mi-ar plăcea să fac parte dintr-un proiect de musical, așa că dacă sunt castinguri o să mă înscriu”, a mai glumit artista. Iar dacă are ocazia să joace alături de un actor frumușel, este perfect. Alina ne-a mărturisit că i-a căzut cu tronc un actor de la Hollywood:„Feblețea mea este Leonardo Di Caprio”.
Se pare că filmul „Titanic” i-a marcat viața artistei, pentru că este filmul ei preferat și chiar și la vârsta de 21 de ani, ea plânge atunci când vede trista scenă în care personajul Jack își dă ultima suflare: „În continuare de câte ori îl văd (plânge, n.r.) este trauma vieții mele”, a mai spus Alina, care este ferm convinsă că ar plânge chiar și dacă ar juca alături de Di Caprio, pentru că acesta ar face-o să îl creadă.