Cătălin Botezatu, supus unei operaţii care a durat aproape şase ore: ”Am trecut pe lângă moarte, am oprit cancerul!”

Cătălin Botezatu, supus unei operaţii care a durat aproape şase ore: ”Am trecut pe lângă moarte, am oprit cancerul!”

Ultima actualizare:
2 botezatu catalin jpg jpeg

Cătălin Botezatu trece prin momente cumplite, după ce a fost diagnosticat cu o boală gravă, şi anume neoplasm mucinos, o tumor rară, ce se poate transforma în cancer. Creatorul de modă a fost operat de urgenţă, iar acum se reface în spital.

Astfel, în cadrul unui interviu, Cătălin Botezatu a vorbit despre durerile cu care s-a confruntat. 

 declarat Cătălin, de pe patul de spital, reporterilor Teo Show care l-au însoţit în Turcia.

De asemenea, el le-a arătat telespectatorilor cum arată burta lui după operaţie. 

Citeşte şi:

”, a mai spus creatorul de modă. 

Creatorul de modă a fost operat cinci ore şi jumătate, iar medicii susţin că intervenţia a fost un succes: ”Nu m-am speriat. Accepţi orice atunci când ştii că bate la uşă cineva, am simţit că moartea bate la uşă. Am avut numai coşmaruri, lumea nu ştie prin ce am trecut! Sufeream fizic, dar altceva arătam pe Instagram”, a declarat Bote la Teo Show.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner marina almasan jpg
Anda Adam și soțul ei, provocare de 52 de săptămâni pentru o transformare totală
walter koenig imdb jpg
nunta fiica clejani jpg
Raluca Podea, o mamă puternică
Mara Banica, foto Facebook jpg
banner mumii jpg
Mădălina Ghenea jpg
image
image