Jennifer Lopez împlinește 50 de ani! Iată-i pe bărbații care i-au furat inima divei

Ultima actualizare:

    Jennifer Lopez și Ben Affleck au format un cuplu din 2002 până în 2004Foto: Getty
Jennifer Lopez și Ben Affleck au format un cuplu din 2002 până în 2004Foto: Getty

Jennifer Lopez este o divă în adevăratul sens al cuvântului, transformându-se din „Jenny from the block” în artista de astăzi, îndrăgită de milioane de fani. Deși nu s-a născut cu lingurița de argint în gură, Lopez a avut încredere în veleitățile sale artistice și a mizat întotdeauna și pe farmecul său aparte, care nu a dispărut nici la 50 de ani și nu a fost ignorat nici de bărbați, de-a lungul timpului!

Dacă nu s-ar cunoaște cu exactitate vârsta cântăreței, în niciun caz nu am estima că prefixul său începe cu cifra 5. Vedeta arată în continuare surprinzător de bine și îmbracă ținute provocatoare, dându-le clasă cu lejeritate chiar și unor doamne și domnișoare mai tinere decât ea, care în ciuda vârstei lor, ar spera la silueta bine conturată a lui Lopez.

Cu cine s-a iubit Jennifer Lopez

Jennifer este cunoscută pentru formele sale apetisante, ieșind în evidență în special cu posteriorul „de braziliancă”, pe care nu îl ascunde nici acum sub haine, chiar dacă celebra vedetă a trecut de pragul de 50 de ani. J. Lo publică adesea pe rețelele de socializare imagini de la sala de forță, în care își arată abdomenul bine lucrat și talia cu care, într-adevăr, se poate mândri, dar pentru care „transpiră” cu greu în fiecare zi. Și în tinerețe era tot o cuceritoare, dispunând de aceleași „arme”, care i-au adus în palmares mulți pretendenți. 

Alex Rodriguez a cerut-o de soție pe Jennifer Lopez pe o plajă în Bahamas
Alex Rodriguez a cerut-o de soție pe Jennifer Lopez pe o plajă în Bahamas

Alex Rodriguez

Pe lângă împlinirile din viața profesională, Jennifer a avut parte recent și de o surpriză din partea iubitului ei, Alex Rodriguez, care a cerut-o pe aceasta în căsătorie pe o plajă din Bahamas, cu un inel de un milion de dolari. Până să-i spună „Da” lui Rogriguez însă, în viața artistei s-au mai „perindat” mulți alți aspiranți la mâna acesteia, însă pentru ei nu a fost să fie până la final.

Ojani Noa a fost primul soț al vedetei
Ojani Noa a fost primul soț al vedetei

Ojani Noa

Lopez a mai fost de trei ori căsătorită înainte să înceapă relația cu Alex în 2017. Primul care a reușit să o ducă la altar pe vedetă a fost Ojani Noa, un actor de origine cubaneză acum în vârstă de 45 de ani, însă mariajul lor nu a durat decât un an, din 1997 până în 1998. După despărțire, Noa a anunțat că ar urma să dezvăluie toate detaliile căsniciei lor într-o carte, însă Jennifer l-a dat în judecată și un ordin judecătoresc i-a interzis acestuia să o „critice, denigreze sau să o pună într-o lumină proastă” pe fosta lui soție.

Cris Judd și Jennifer Lopez păreau de nedespărțit
Cris Judd și Jennifer Lopez păreau de nedespărțit

Cris Judd

Următorul soț al vedetei a fost dansatorul Cris Judd, însă nici alături de acesta Jennifer nu și-a putut consolida o familie, având în vedere despărțirea după numai 2 ani de data aceasta (căs. 2001–2003). Cei doi s-au întâlnit prima oară pe platourile de filmare ale videoclipului piesei ei, „Love Don't Cost a Thing” și se vehiculează că între ei lucrurile s-ar fi răcit încă din 2002, chiar dacă divorțul a fost finalizat abia un an mai târziu.

Marc Anthony

Cântărețul Marc Anthony, pe numele său real Marco Antonio Muñiz, a fost cel de-al treilea soț al vedetei, cu care a avut o relație fericită timp de 10 ani- (căs. 2004–2014), din care au rezultat și doi copii, Emme Maribel Muñiz și Maximilian David Muñiz.

Jennifer Lopez și Marc Anthony au împreună doi copii
Jennifer Lopez și Marc Anthony au împreună doi copii

Jennifer Lopez şi Marc Anthony s-au întâlnit pentru prima oară în 1990. Chiar dacă la un moment dat s-au despărţit şi s-au căsătorit cu altcineva, în cele din urmă s-au reunit şi s-au căsătorit în 2004. Lopez a dat naştere gemenilor Max şi Emme în 2008, iar în 2012 Marc Anthony anunţa divorţul de cântăreaţă spunând: „Ne-am decis să punem capăt căsătoriei noastre. A fost o decizie dificilă. Am ajuns la o concluzie pe cale amiabilă cu privire la toate aspectele. Este o perioadă dureroasă pentru toţi cei implicaţi şi am aprecia dacă ne-aţi respecta intimitatea în aceste momente“. Jennifer Lopez susținea la momentul respectiv că divorțul de acesta a fost: „Cea mai mare dezamăgire a vieţii mele“.

Sean Combs și Jennifer Lopez
Sean Combs și Jennifer Lopez

Sean Combs

În afară de cei trei soți din trecut, Jennifer a mai avut și câteva relații amoroase care umpleau la momentul respectiv primele pagini ale ziarelor. Una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste ale artistei a fost cu rapperul Sean Combs, din 1999 până în 2001. Fostul cuplu s-a cunoscut în timp ce cântăreții lucrau împreună la un album. Deși au rămas prieteni, se pare că motivul despărțirii ar fi fost infidelitatea lui Combs.

Ben Affleck

Un alt nume cunoscut pe lista cuceririlor lui Lopez este și Ben Affleck, actorul cu care vedeta a avut o relație din 2002 până în 2004. Cei doi și-au început povestea de iubire după ce s-au cunoscut pe platourile filmului polițist „Gigli”. Cuplul s-a și logodit în noiembrie 2002, și, deși Jennifer dezvăluia la un moment dat că între ei a fost „dragoste adevărată”, cei doi au rupt logodna în ianuarie 2004.

Ben Affleck și J.Lo, pe vremea când formau un cuplu
Ben Affleck și J.Lo, pe vremea când formau un cuplu

Casper Smart

Diva noastră se pare că a avut, de-a lungul timpului, o atracție neobișnuită către dansatorii săi. O altă relație cunoscută de-a vedetei a fost cea cu Beau „Casper” Smart, care a durat 5 ani, din 2011 până în 2016. Cei doi s-au cunoscut în timp ce acesta lucra în echipa ei de dansatori.

Casper Smart și Jennifer Lopez
Casper Smart și Jennifer Lopez

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner cotabiță 1 2 2 2 2 png
catalin crisan gabriel cotabita jpg
image png
narcisa suciu marius bațu jpg
image png
banner morți 23 noiembrie png
gabriel cotabita mihai traistariu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net