Cluburile din țară, adevărate bombe cu ceas? Ce cred vedetele
Este trist, dar este cruda realitate, căci în Romănia lui 2015 o noapte petrecută în club te poate costa viaţa. Sunt cluburile din România adevărate bombe cu ceas? Iată câteva întrebări la care ne-au răspuns vedetele noastre, în exclusivitate, la Focus Magazin!
Sunt printre cele mai cunoscute vedete din România. Multe dintre ele susţin săptămânal concerte prin diverse cluburi şi restaurante, iar altele semnează condica în localurile de fiţe ale Capitalei. Dar nici nu le-a trecut vreodată prin cap că o asemenea tragedie se poate întâmpla la un banal concert. Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, este tatăl a trei băieţi, iar în seara tragediei de la Colectiv inima a fost gata să-i sară din piept de teamă.
„Culmea că fiul meu cel mare a fost în clubul respectiv, dar nu în seara aceea. Ei merg dimineaţă, sunt minori şi nu intră seara. Şi în cursul zilei se mai întâmplă evenimente cu dj, cu de astea pentru tineri, când nu se consumă nici alcool şi am fost uşor aşa şocat să aud că s-a întâmplat ceva, am pus mâna pe telefon dar nu era. Slavă Domnului, nu era acolo şi seara de obicei e acasă nu e în altă parte”, a declarat Dan Bittman.
Prezenţi la fiecare sfârşit de săptămână pe scenele unor cluburi din întreaga ţară, căci aşa îşi câştigă pâinea de zi cu zi, soliştii noştri abia acum conştientizează că de multe ori îşi riscă viaţa la concerte. Nu întotdeauna cluburile şi barurile în care cântă sunt cu autorizaţiile la zi, multe dintre aceste localuri fiind adevărate bombe cu ceas. Două dintre acestea au fost deja închise de patroni după tragedia de la Colectiv.
„Am rămas aşa puţin surprinsă pentru că mă învârt în tare multe cluburi, tot felul de încăperi din astea ciudate, şi nu m-am gândit nicodată că s-ar putea întâmpla aşa ceva, doar atunci când se întâmplă un lucru ca acesta, îţi dai seama că poţi să fii şi tu în locul acela”, a mărturisit Amy.
Vedetele care au copii acasă se gândesc de acum de două ori dacă să-şi lase odraslele la distracţie prin cluburi. Este cazul Ralucăi Bădulescu şi ea clientă fidelă de ani buni a localurilor de fiţe din Capitală. Când vine vorba de fiul ei, Alex, în vârstă de 12 ani, Raluca este însă mult mai circumspectă.
„Vedetele care au copii acasă se gândesc de acum de două ori dacă să-şi lase odraslele la distracţie prin cluburi. Este cazul Ralucăi Bădulescu şi ea clientă fidelă de ani buni a localurilor de fiţe din Capitală. Când vine vorba de fiul ei, Alex, în vârstă de 12 ani, Raluca este însă mult mai circumspectă”, a explicat Raluca.
Daniela Gyorfi însă este mai curajoasă. Solista refuză să spună "NU" cluburilor sau vieţii de noapte: „Este o impresie foarte proastă că acuma să nu ne mai ducem în cluburi. Tinerii trebuie să se distreze, trebuie să iasă la cinematograf, şi se poate întâmpla oriounde Deci nu contează că eşti în club, că eşti într-un restaurant, eşti într-un mall, eşti într-o biserică, oriunde ai fi, problema este de autorităţi, cei care dau autorizaţiile, avizele astea, care trebuie să-şi facă într-adevăr datoria”.
Cătălin Botezatu este managerul unui club de fiţe din Bucureşti căruia i-a călcat pragul ani de-a rândul toată crema lumii mondene. Botezatu spune că unitatea pe care o reprezintă are toate autorizaţiile la zi şi că nu se teme să iasă în continuare la distracţie în week-end: „Cătălin Botezatu este managerul unui club de fiţe din Bucureşti căruia i-a călcat pragul ani de-a rândul toată crema lumii mondene. Botezatu spune că unitatea pe care o reprezintă are toate autorizaţiile la zi şi că nu se teme să iasă în continuare la distracţie în week-end”.