DJ Harra, ameninţată cu un cuţit în plină stradă! Scene teribile ziua în amiza mare! VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Dj Harra a fost ameninţată în plină stradăFoto: Arhiva personală
Dj Harra a fost ameninţată în plină stradăFoto: Arhiva personală

O scurtă sesiune de shopping putea să aibă un sfârşit tragic pentru Dj Harra. Artista se plimba liniştită în zona Calea 13 Septembrie, când un fan nemulţumit i-a tăiat calea şi a vrut să scoată un cuţit.

A fost la un pas de tragedie, iar clipele de groază au durat câteva minute. Dj Harra a fost ameninţată în plină stradă de către un bărbat necunoscut. 

“A ţinut să îmi spună că nu pun muzică bună pentru că nu pun muzica care îi place lui adică rock, i-am zis lasă-mă în pace. Înainte să intru în farmacie i-am mai zis o dată «Te rog, lasă-mă în pace», pe un ton mai apăsat, lucru care probabil l-a deranjat, după care a intrat după mine în farmacie şi a început să ţipe”, a declarat DJ Harra pentru emisiunea Click!, de la Prima TV. 

Nici unul dintre cei prezenţi la incident nu au făcut ceva, chiar dacă bărbatul se pregătea între timp să scoată şi un cuţit.

“Ăla a fost momentul în care m-am panicat realmente, nu de faptul că era agresiv verbal şi m-a mai şocat lipsa de reacţie a oamenilor din jur. Vrei să te dau cu capul de geam? Şi oamenii se uită ca la teatru. Când am văzut că îşi duce mâna la buzunar instinctiv privirea mea a coborât odată cu mâna lui şi am văzut acel mâner de cuţit. În momentul ăla m-am panicat, am zis că mi-l înfige pe undeva”, a spus DJ Harra.    

De faţă au fost nu mai puţin de şase martori, care s-au comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

“Erau cele două domnişoare, erau în faţa mea vreo 3 persoane şi bodyguardul farmaciei. Cei care erau în faţa mea la rând s-au dat aşa un pas  mai departe de noi. Se uitau ca la teatru. Aşteptau probabil să se întâmple ceva, să mă taie, să mă dea cu capul de geam”, a povestit bruneta.

Deşi în farmacie există camere de supraveghere, artista nu vrea să o plângere. Se gândeşte că bărbatul s-ar putea răzbuna. Însă nu va uita niciodată faţa agresorului.

“Nu cred că avea mai mult de 26, 27 de ani, era cam de aceeaşi înălţime ca mine, cu şapcă în cap, părul până peste urechie, îmbrăcat foarte haotic, haine largi de culoare închisă”, a spus DJ Harra.

După ce bărbatul a ieşit, una dintre farmaciste a întrebat-o zâmbind dacă o poate ajuta cu ceva. Managerul farmaciei, însă, nu a fost la fel de săritor când reporterul Click! a încercat să afle cum s-a petrecut totul. Nu a dorit să ne declare nimic legat de incident.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net