Elton John şi-a cumpărat cumpărat cea de a 250.001-a pereche de ochelari FOTO

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Elton John împlineşte 70 de anifoto: arhiva personală
Elton John împlineşte 70 de anifoto: arhiva personală

Cine ar fi crezut că 250.000 de perechi de ochelari sunt de ajuns pentru Elton John s-a înşelat amarnic. Cântăreţul în vârstă de 67 de ani a fost surprins recent când îşi alegea cu mare atenţie o pereche nouă într-un magazin din Los Angeles.

Mania aceasta de a colecţiona ochelari o are din fragedă pruncie şi în 2013 recunoştea că a fost nevoit să angajeze trei oameni care să aibă grijă de colecţia impresionantă. Când a avut un concert în 2012 în New York, Sir Elton a cerut o cameră specială pentru preţioasele lui exponate.

În cei 40 de ani de carieră Elton John se poate lăuda că a investit peste 3 milioane de dolari în ochelari, însă colecţia lui e evaluată în prezent la zece milioane. De aceea atunci când îşi cazează înaintaşii la hotel, starul britanic vrea ca în camera ochelarilor să fie o temperatură de 16 grade celsius, cutiile să fie puse sub palmieri, pe piedestal de sticlă şi deasupra lor să fie presăraţi 160 de trandafiri albi şi 160 de trandafiri roşii. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
marian godina facebook jpg
andreea balan instagram jpg
1 rosie huntington whiteley gettyimages 1012673286 jpg jpeg
banner mihai albu jpg
1200x 600 7 10 1024x512 logo png
Andreea Perju a plecat de la nunta Andreei Bălan cu gândul că nu vrea să prindă buchetul de mireasă
image jpeg
banner deea maxer jpg
image
image