Interviu Cătălin Ștefănescu

simeon stalpnicul png

Cătălin Ștefănescu despre actul de creație

În antichitate și mai târziu, actul de creație era privit ca vecin cu divinitatea și deci ușor blasfemiator. Abia Renașterea a reușit să dea o altă optică actului creator. Care e situația astăzi? Cum privești actul de creație?

Cătălin Ștefănescu: În esență, actul de creație e același, din bezna vremii. Aparițiile mai “noi” sînt tipurile de expunere, instituțiile și piața creației. Iar azi, evident, ideea de creație urmează pașii ideii de democrație. Nu știu dacă e bine sau e rău. Pur și simplu, așa e momentul în care ne aflăm.

Dacă arta e o reflectare a realității, ce putem spune despre realitatea de azi văzută prin ochii artiștilor români?

Cătălin Ștefănescu: Nu cred că arta e o reflectare a realității. Și nu cred că putem spune ceva, în general, despre o estetică a artiștilor români. Ca toți artiștii de pe lumea asta, și ei sînt foarte diferiți. Dacă m-ai întreba despre anumite tipuri de politici și moravuri, poate că aș răspunde altceva.    

Arta poate fi învățată? Cum pot eu, ca receptor, să-mi rafinez percepția asupra artei?

Cătălin Ștefănescu: Cred că viziunea asupra artei poate fi deprinsă, așa cum poate fi deprins și meșteșugul. Nu cred că “arta” poate fi învățată. E ceva mult prea cuprinzător pentru a fi învățat. E, prin excelență, un teritoriu al explorării.

Dar ca artist? Cum pot ”învăța” să fiu un artist mai bun?

Cătălin Ștefănescu: Nu știu. Treaba asta e foarte diferită de la un individ la altul. Dacă ar fi să spun un singur lucru, ca să mă aflu și eu în vorbă, ar fi că nu faci ceva pentru “a deveni” artist. Ci pentru că simți nevoia de a exprima ceva, fără să iei în calcul “devenirea”. 

În ce fel o revoluție culturală se poate transmite capilar sau poate prin canale subterane și influența o societate în întregul ei?

Cătălin Ștefănescu: Ca să dau un exemplu de aici, de la noi, exact în sensul în care s-a transmis revoluția culturală a realismului socialist. Există însă și suficiente exemple de revoluții de acest tip care au produs efecte vaste, fără să fi fost impuse cu forța. Cele din urmă, au făcut-o prin esența puterii lor interioare. Pop art e un exemplu. Nu știu dacă e bun sau rău. E doar un exemplu. 

Cum stăm azi? Care sunt procesele culturale care tind să iasă din subteranul societății noastre și să ne transforme? Există așa ceva?

Cătălin Ștefănescu: E în plină desfășurare. Revoluția informațională.

Lucrezi de ani buni cu români extraordinari. Ce ai văzut prin fereastra numită Garantat 100% referitor la acest popor?

Cătălin Ștefănescu: Nimic despre popor. Doar oamenii pe care i-am întîlnit, fiecare în felul lui.

Ai reușit să faci un portret robot al omului ieșit din comun, al românului care nu seamănă cu ciobănașul din Miorița și nici cu cei descriși de presa din occident?

Cătălin Ștefănescu: Nu, n-am reușit, dar nici nu mi-am propus așa ceva. Și nici nu cred că există. 

Ți se par românii a fi mai creativi decât alte nații?

Cătălin Ștefănescu: Nu. Nu cred. Dar dacă unii vor să creadă așa ceva n-am absolut nimic împotrivă.

De curând, Bucureștiul a trecut de la micul Paris la micul Berlin, din pricina înmulțirii localurilor cu design industrial, minimalist. Ți se pare că asta dă seamă de o mișcare culturală în sine?

Cătălin Ștefănescu: S-ar putea să fie o recuperare, o aducere acasă a ceea ce vedem prin alte părți. Iar unele dintre exemplele bucureștene sînt foarte izbutite. Pe de altă parte, acest oraș are o istorie consistentă și deloc nouă în ceea ce privește “localurile” și viața de noapte. Și, da, nu e o noutate, se întîmplă de multă vreme și pe la alții, face parte dintr-un fenomen cultural în toată regula.  

Fiind clujean, ar trebui să-ți explici acest miracol al artei contemporane numit Școala de la Cluj. Ce l-a prilejuit? Cum s-a întâmplat?

Cătălin Ștefănescu: Nu știu dacă am o explicație. Sînt oameni de meserie, care se pricep și care pot lămuri așa ceva.  Pot să-ți spun ce-am observat, ca locuitor al Clujului și ca unul care e foarte atent la ce se întîmplă în orașul lui. Școala de la Cluj nu vine din neant. Vine după multe încercări, după victorii și eșecuri (dacă vorbim în termenii competiției) ale cîtorva generații, ale unei atmosfere care a creat un mediu din care a putut apărea așa ceva. Deloc în ultimul rînd, dincolo de artiști, există niște curatori care au deprins mecanismele contemporane și au părăsit transa contemplării propriului ombilic. Însă, pînă la urmă, oricît am despica firul în patru, nu poți să faci nimic fără niște artiști foarte buni care pot convinge și fascina. Iar la toate astea se adaugă…imponderabilele.

Există vreo șansă ca fenomenul să se replice seismic și în alte orașe?

Cătălin Ștefănescu: În mod normal, există o dinamică a succesului. Sau un boom al consecințelor lui.  Dacă într-un loc din lumea asta se naște un copil talentat care “dă lovitura” și devine campion la tenis sau mare fotbalist, crește galopant numărul părinților care-și dau copiii la tenis și la fotbal. Crește enorm bazinul de selecție. Teoretic, crește și posibilitatea apariției vîrfurilor. Nu vreau să trivializez. Dar arta, dincolo de orice discurs romantic, se vinde. Mulți artiști își doresc să aibă succesul Școlii de la Cluj. Doar că talentul mare e o apariție care nu ține cont de diagrame și de calcule. Însă mediul creativ viu e, cu siguranță, un factor potențator.  

Trăim într-o lume plină de zgomot, în care un mesaj are puține șanse de demarcare dacă nu e susținut financiar. Care sunt resorturile la care poate apela un tânăr arhitect în drumul său spre afirmare?

Primele resorturi sînt școala serioasă, informarea solidă și neaderarea la moravurile unora dintre înaintași.

Concursurile de idei cum e Create your Bucharest încearcă să dea șanse tinerilor artiști români. Cum vezi expoziția de la Bienala de la Viena de la anul?

Cătălin Ștefănescu: Pur și simplu, cu entuziasm.

Ești un om care locuiește în București, dar care s-a format la Cluj. Ce crezi că are special Bucureștiul?

Cătălin Ștefănescu: Locuiesc la Cluj, dar stau mult și la București. Cît despre ce e special în capitala României, se pot scrie rafturi de cărți. Mi-e foarte greu să fac rapid o listă. Și cred că aș formula-o mai degrabă în metafore decît în afirmații concrete. 

Ce înseamnă Bucureștiul pentru tine?

Cătălin Ștefănescu: Un spațiu fascinant, cu aspirații urbane, care-și ignoră – deși își conține – ruralitatea, și își așteaptă de multă vreme, făcînd haz de necaz, o viziune.    

Simbolurile acceptate ale valorilor românești sunt Nadia, Ilie, Enescu, Cioran, Maria Tanase, Dracula... Pe care l-ai alege pentru un proiect vizual dedicat Bucureștiului?

Cătălin Ștefănescu: Enescu și Maria Tănase sînt deja imagini consubstanțiale cu acest oraș. Însă nu cred că obsesia noastră pentru marile figuri ale românilor are șanse de izbîndă. E ca și cînd ai pune o imagine să lucreze în locul tău. Se poate face și așa ceva, dar n-avem un Rafael, un Leonardo, sau un Newton. Și chiar dacă am avea, n-ar fi suficient. Nu pe ei trebuie să te bazezi. Nu de la ei trebuie să pleci, ci de la comunitatea vie, de la proiectul unei comunități care face ceva nu pentru a arăta lumii, ci, în primul rînd, pentru a-și rîndui viața. Abia pe urmă vin cromatismele confecționării de imagine. Ele decurg dintr-un tip de realitate, nu pot apărea din senin să o…rezolve. 

Ce crezi că se schimbă în București și cum ți se pare că devine el?

Cătălin Ștefănescu: E clar că Bucureștiul e un oraș cu dezvoltare rapidă. Asta se vede de la primul contact. Dar e o dezvoltare a vitezei interioare, a pulsului, a tensiunii, nu una a organismului, a țesutului urban. Acest oraș, ca multe altele din România, își cîrpește prezentul, nu și-l redefinește. E enorm de vorbit aici. Și toți avem cîte o părere. E normal, dar ne și bagă în delir. Ar fi ideal dacă am avea păreri, dar am și arunca mucul de țigară într-un coș de gunoi. Cît despre ce devine acest oraș, e suficient să te uiți la cladirea de birouri de lîngă Catedrala Sfîntul Iosif. Asta în centru. În cartiere e alt film. Unul mult mai complicat. Să negociezi gestionarea delirului comunist cu nevoile teribile ale prezentului e o întreprindere foarte grea. Plus eterna cerere de “specialiști”. Iar cînd apar, încep discuțiile despre legitimitate. E un spectacol în toată regula.   

Bucureștiul se golește în weekenduri și vara. Ce ar trebui sa dispara din Bucuresti ca să fie mai prietenos? Dar să apară?

Cătălin Ștefănescu: Din București ar trebui să dispară pactul secular cu promiscuitatea. De apărut, ar trebui să apară o viziune extrem de coerentă a administrației, și un mare program de definire, conservare și revitalizare a spațiilor de patrimoniu. 

Care e strada/zona/clădirea ta preferată din București și care e povestea cu care te-a cucerit?

Cătălin Ștefănescu: Nu e deloc una singură. De la Bulevardul Dacia la cîteva locuri din Vatra Luminoasă, de la zona Cișmigiului la Cotroceni, de la zona din jurul Parcului Cazzavillan la cea din jurul Bisericii Armenești, strada Spătarului, cu minunata casă Melik, sînt o sumedenie de locuri fascinante despre care ai ce povesti.

Cum vezi statutul artistului în societatea noastră?

Cătălin Ștefănescu: Nu cred că mai există un statut al artistului, așa cum îl defineam cu ceva vreme în urmă. Cu “ajutorul” artistului însuși, dar nu doar din cauza lui, artistul e, deseori, azi, un meseriaș, ca oricare altul. Și ca la orice breaslă, unii au mare căutare, alții mai puțin.

meghan markle harry regina jpeg
meghan markle harry regina jpeg
cub bianca dragusanu sofia animat gif
inger   brigitte pastrama 1 jpeg
Anamaria Prodan Laurențiu Reghecampf
gabriela cristea
BeFunky collage (12) jpg
Ioana Petric jpg
ambasada sua la moscova
Eduard Heger
image
image
image
image
BeFunky collage (12) jpg
Adda
cub nicoleta luciu animat gif
simona gherghe
Adelina Pestrițu
Anamaria Prodan Laurențiu Reghecampf