La ce metodă inedită a apelat Dana Săvuică pentru a-şi «şterge» ridurile

Ultima actualizare:

    Dana SăvuicăFOTO: Arhiva personală
Dana SăvuicăFOTO: Arhiva personală

Dana Săvuică a găsit leacul "tinereţii fără bătrâneţe" chiar şi fără ajutorul operaţiilor estetice. Vedeta a trecut pragul unui cabinet dermato-estetic, unde a apelat la mici trucuri de înfrumuseţare pentru mâini şi decolteu.

''Pentru prima oară mi se injectează acid hialuronic în ridurile de pe mână. Practic, din ce am înţeles şi eu se face umplerea texturii pielii cu acid hialuronic tocmai ca să îi confere din nou supleţe, elasticitate, să o tonifieze, să hidrateze. Clar nu mai trebuie în ziua de azi să stăm cu mâinile ridate şi vreau să îţi spun că asta este o procedură foarte simplă şi nu e extraordinar de dureroasă. Îţi spun, e pentru prima oară în viaţa mea când fac aşa ceva''.

Dana e curajoasă. Aşa că nu se pune problema să sufere atunci când apelează la astfel de tratamente: ''Nu îmi este teamă, pentru că ştiu că am mai făcut mici injecţii cu acid hialuronic şi cu botox la faţă, la frunte puţin, nasolabial, adică aceste riduri din jurul gurii şi ştiu că nu dor, şi mă gândesc că nici pe mână n ar trebui să doară foarte tare'', a mărturisit Dana pentru emisiunea Click!, difuzată de luni până joi, de la ora 23.30, la Prima Tv.

''Nu o să o doară. Anestezia locală este suficientă pentru astfel de tratamente. Pacienta poate simţi o uşoară senzaţie de jenă, nu durere'', a precizat Amalia Anghel, medic specialist dermato-venerologie.

Cât timp anestezicul şi-a făcut efectul, a venit şi rândul decolteului să fie "amorţit". Şi nici aici, procedura nu este complicată.

''Procedura presupune injectarea unor mici bolusuri de substanţe la nivelul dermului la aproximativ 1 cm distanţă, astfel încât a trebuit să acoperim întreaga suprafaţă''.

Acum, nu le-a mai rămas decât să treacă la treabă. Procedura a ajuns la final, iar Dana a rămas cu o piele mai tânără şi sănătoasă. Cât despre semne, nu vă faceţi griji. Dispar imediat: ''Au rămas practic punctele de intrare ale acului. se vor duce relativ repede, în orele ce vor urma'', a mai spus medicul.

''O să se simtă pielea altfel. Este un efect extraordinar dacă faci injecţii şi pe decolteu şi bagi practic acid hialuronic şi vitamine, să vezi cât de frumos ştii, să vezi cum străluceşte pielea, este mai ferm'', a conchis blondina.

Cu toate acestea, să nu credeţi că tratamentul cu acid hialuronic la care a apelat Dana Săvuică este o fiţă. Ba din contră. Vedeta consideră că toate aceste mici "trucuri" sunt o necesitate, iar faptul că pielea parcă întinereşte este un bonus.

''Toate aceste lucruri pe care le facem noi pentru a da un aspect plăcut pielii şi sănătos în primul rând, e ca şi când te ai duce la coafor şi ţi-ai face rădăcinile părului.Să ai un aspect plăcut e ok, dar ţine şi de igienă, practic cu acid hialuronic şi aşa, tu ajuţi pielea să trăiască, să respire, să fie sănătoasă'', a mai adăugat Dana Săvuică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net