Maria Constantin şi Marcel Toader se pregătesc de copil
Nici nu au trecut două luni de la nunta Mariei Constantin (24 de ani) cu Marcel Toader, că cei doi se gândesc, deja, să-și mărească familia. Cântăreața de muzică populară a venit în platoul emisiunii Focus Magazin, difuzată de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, la Prima TV, unde a vorbit despre noua ei melodia, dar le-a dat telespectatorilor și o veste bombă.
Deocamdată, proaspeții însurăței nu au plecat în luna de miere, însă lucrurile se pare că merg foarte bine după căsătorie. Artista a mărturisit că sunt mai îndrăgostiți ca niciodată în această perioadă și că se înțeleg la fel cum o făceau și înainte să își lege destinele în mod oficial.
„Suntem foarte bine, suntem foarte fericiți, aceeași înțelegere există, deci suntem pe drumul cel bun, spunem noi”, a declarat Maria Constantin. Cât despre mult-așteptata vacanță, cei doi mai au de așteptat: „N-am avut timp nici măcar de vacanță, dar o să vină foarte-foarte curând”. Iar acest lucru se întâmplă pentru că Maria este foarte ocupată pe plan profesional: „Au fost foarte multe evenimente în viața mea și cred că în ultima perioadă chiar am avut foarte multe nopți nedormite”.
Cântăreața mai mărturisește că ea și Marcel au ales Parisul ca destinație pentru luna de miere și că se bazează pe el pentru a-i arăta locurile cele mai interesante și râvnite din orașul iubirii: „Eu spun că e o lună de miere fiindcă este un loc în care îmi doresc foarte tare să ajung, și nu neapărat în Paris, îmi doresc să ajung în partea aceea, în Normandia, să mănânc stridii, pentru că îmi plac foarte mult fructele de mare și acum este și sezonul, așa că... Marcel știe foarte bine, locuind acolo timp de 10 ani, așa că va ști foarte bine unde să mă ducă”.
Iar după ce se întorc din luna de miere, vor petrece Sărbătorile tot împreună: „De Sărbători..., de Crăciun vom încerca să stăm în familie, iar de Revelion, oricare artist merge la treabă, deși eu consider că este, până la urmă, o noapte ca oricare alta. Avem foarte multe evenimente și vom fi mai mult pe drum, dar e foarte important că îl am pe Marcel lângă mine. Nici nu se poate să își lase soția, mai ales acum”.
Maria a mărturisit că ține neapărat ca Marcel să o însoțească întotdeauna la concerte: „Eu țin foarte mult la asta, fiindcă îmi este mult mai ușor și deja a început să se priceapă mai mult și la sonorizare și mă ajută foarte mult. Mai mult, aceasta l-a numit pe soțul ei manager: „Ca și manager, este foarte foarte bun”. Întrebată dacă Marcel Toader este, mai nou, managerul ei, Maria a confirmat, dar a făcut o afirmație care ar putea da de înțeles faptul că ar fi însărcinată; „Este trei într-unul dacă vrei (...). Poate este trei într-unul: și tată, și manager și soț”. Totuși, se pare că artista nu are un bebeluș în pântece deocamdată, dar ea și Marcel Toader fac tot posibilul pentru a mări familia. „Nu știm, vedem. Deocamdată ne dorim foarte mult, însă Dumnezeu știe când, cum. (...) Suntem în lucru. Doamne ajută, sper ca data viitoare să vin și să vă anunț că sunt însărcinată”, a mai mărturisit Maria.