Maria Dinulescu, foarte indrăgostită de neamţul ei

Ultima actualizare:

    Maria Dinulescu, foarte indrăgostită de neamţul ei
Maria Dinulescu, foarte indrăgostită de neamţul ei

Îndrăgostită până peste cap, Maria Dinulescu este toată numai un zâmbet. Frumoasa actriţă şi iubitul său german formează un cuplu de o lună şi au ieşit împreună, pentru prima dată în public, marţi seara.

Prezenţă rară la evenimentele mondene, iată că Maria Dinulescu (28 de ani) a atras toate privirile asupra sa, la petrecerea aniversară Volksbank.

Îmbrăcată într-o rochie albastră, decoltată generos, frumoasa actriţă şi Alexander Lammerting (29 de ani) păreau un cuplu desprins, parcă, din producţiile hollywoodiene. Cei doi îndrăgostiţi, aflaţi la începutul poveştii de amor, au stat nedespărţiţi toată seara, făcând risipă de gesturi tandre, fără să le pese de ocheadele celor din jur.

Semn că iubeşte din nou, Maria s-a comportat precum o adolescentă care simte, pentru prima oară, fluturi în stomac, copleşindu-şi iubitul cu drăgălăşenii: l-a ţinut tot timpul de mână sau de braţ, l-a strâns în braţe, s-a sprijinit cu capul pe umărul lui, i-a mângâiat chipul. La rândul lui, Alexander nu s-a lăsat mai prejos, sorbind-o pe Maria din ochi întreaga seară.

Cei doi îndrăgostiţi formează un cuplu proaspăt, ei cunoscându-se în urmă cu o lună. Alexander trăieşte în Germania şi se ocupă cu afaceri imobiliare şi, din păcate, periplul lui în România nu se anunţă a fi unul lung, astfel că Maria profită de fiecare moment pe care îl petrec împreună.

Şi ele se iubesc cu străini!

- Raluca Sandu şi italianul Ciro

- Lili Sandu şi englezul James

- Celia şi turcul Kemal

- Maria Marinescu şi francezul Frank



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner rica raducanu jpg
BeFunky collage   2026 04 29T163216 867 jpg
heidi klum costum baie profimedia jpg
andreea esca si aris eram 2 jpeg
Cum și-a sărbătorit Adina Postelnicu din trupa Haeven nepoțelul
banner alina sorescu jpg
image png
banner cuba gooding jr (2) jpg
image
image